Antrenorul celor de la Rapid, Daniel Pancu, a comentat despre aducerea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB și este de părere că este o decizie salvatoare pentru roș-albaștri.
Tehnicianul crede că echipa lui Gigi Becali va arăta mult diferit cu „Reghe” pe bancă, mult mai bine decât în mandatul lui Marius Baciu.
Rivalii consideră că roș-albaștri sunt mai puternici cu noul antrenor, iar alegerea făcută de patronul FCSB a fost, de această dată, una bună.
Astfel, Daniel Pancu consideră că în acest sezon FCSB va intra în lupta pentru titlu, ținând cont de banca tehnică și de transferurile efectuate în această vară.
„FCSB s-a întărit prin venirea lui Laurențiu Reghecampf. Atitudine, spirit, sigur jucătorii vor fi altfel, pentru că nu arătau bine, clar nu arătau bine, nu doar ca rezultate, nu arătau bine și sunt convins ca se va produce o schimbare. Până la urmă tot de cinci-șase echipe se va vorbi, iar printre ele se va afla și FCSB”, a spus Daniel Pancu potrivit Sport.ro.
Laurențiu Reghecampf a revenit oficial la FCSB joi, 24 septembrie, pentru a treia oară în calitate de antrenor principal, după ce a părăsit clubul Esperance Tunis.
În 103 meciuri pe banca echipei în primul mandat, Laurențiu Reghecampf a avut o medie de 2,10 puncte câștigate pe joc, înregistrând 63 de victorii, 27 de remize și 13 înfrângeri.
În a doua sa perioadă la FCSB, cu o medie de 1,79 puncte câștigate pe meci, Laurențiu Reghecampf și-a trecut în bilanț 37 de victorii, 20 de remize și 16 înfrângeri.
Primul meci oficial de la revenirea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB va fi cel cu Oțelul Galați, programat în etapa a 11-a din Superliga, la data de 10 octombrie, pe Arena Națională.
În prezent, după zece etape din Superliga, FCSB se află pe locul 11, cu 12 puncte.
În sezonul trecut, tot după zece runde, FCSB avea în contul său șapte puncte și era pe locul 13.