„Sabău, nu te retrage!”

„Sabău, nu te retrage!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vestea retragerii lui Ovidiu Sabău nu i-a lăsat impasibili pe oamenii importanți din fotbalul românesc. De la președintele FRF, Mircea Sandu, și până la foștii colegi din națională, toți au declarat că „Moțul” trebuie neapărat să rămână în fenomen.

„Vreau să iau o pauză, nu mai vreau să aud de fotbal. Sunt foarte supărat după tot ce s-a întâmplat, nu știu dacă o să mai antrenez vreodată”, le-ar fi spus, cu lacrimi în ochi, Sabău apropiaților în urmă cu două zile.
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a spus că Sabău nu trebuie să se retragă. Ba mai mult, „Nașul” îl îndeamnă pe „Moț” să revină ca tehnician la Bistrița. „I-aș recomanda lui Săbău să își ia o vacanță, iar apoi să revină la Bistrița. Ovidiu trebuie să rămână în fenomen. La Bistrița  are toată liniștea și toate condițiile să-și facă meseria”, a precizat bossul de la federație.
Primul dintre foștii coechipieri care au reacționat la auzul veștii despre Sabău a fost Dorinel Munteanu. „Este tragic că Sabău se retrage din cauza unui astfel de atac. El nu ar trebui să cedeze. Trebuie să fie tare și să continue”, a declarat fostul tehnician de la Steaua și „U” Cluj.

„Nu e ultimul care se retrage!”

În mod surprinzător, un alt fost internațional, Bogdan Stelea, crede că decizia lui Sabău nu trebuie dramatizată. „E problema lui dacă se retrage. Nu este nici primul, nici ultimul antrenor care face un astfel de gest. Nu este un sfârșit de lume. Dacă a declarat că nu va mai antrena un an, nu înseamnă că se va retrage de tot”, a conchis Stelea.

"Sabău trebuie să fie tare. Dacă se lua Giovani de mine, îi spuneam câteva, de nu mai ieșea vreo două zile din casă"
Dănuț Lupu, fost fotbalist 

"I-aș recomanda lui Săbău să își ia o vacanță, iar apoi să revină la Bistrița. Acolo are toată liniștea și toate condițiile să-și facă meseria"
Mircea Sandu, președinte FRF

"Era un personaj important în fotbalul românesc. Îmi pare rău că se retrage"

Dan Petrescu, antrenor Urziceni

"Este o veste foarte tristă. Oameni că Sabău ar fi trebuit să rămână cât mai mult timp în preajma fotbaliștilor"

Miodrag  Belodedici, director tehnic al naționalelor de juniori

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen