S-a aflat numele unuia dintre finanțatorii secreți de la Dinamo! A fost dat de gol de un apropiat al clubului: „Le mai dă și el câte ceva, dar nu vrea să recunoască!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo este ajutată în continuare de omul de afaceri Cristi Borcea, care însă nu vrea să își recunoască statutul neoficial de „finanțator din umbră”, conform lui Victor Becali.

Dinamo este într-o situație foarte grea din punct de vedere financiar, reușind să supraviețuiască în ultima perioadă numai din banii DDB și ai oamenilor de afaceri apropiați echipei. Nicolae Badea este unul dintre cei care susțin neoficial formația din Șos. Ștefan cel Mare, însă pe lista „ajutoarelor” s-ar afla și Cristi Borcea.

Conform lui Victor Becali, eforturile acestuia dau roade numai pe moment, deoarece la Dinamo este nevoie de un buget de 10 milioane de euro pe sezon pentru a ajunge la nivelul fruntașelor din Liga 1.

Cristi Borcea o finanțează pe Dinamo

Cristi Borcea nu își neagă sentimentele față de Dinamo, însă a anunțat în repetate rânduri că nu a ajutat clubul în ultima perioadă și că nici nu intenționează să facă acest lucru în viitor. Cu toate acestea, Victor Becali susține că omul de afaceri îi mai susține pe „câini” din punct de vedere financiar.

„Dinamo ar avea nevoie de câteva milioane bune ca să stea liniștită din punct de vedere financiar. Dinamo ar trebui să aibă an de an un buget de cel puțin 10 milioane de euro ca să poate să ajungă la nivelul celorlalte echipe.

Dinamo se află într-o situație grea, eu îmi doresc din tot sufletul să se salveze de la retrogradare, deși mi-e greu să cred că se poate. Am încredere în dorința lui Flavius Stoican de a salva echipa. Eu cred că Dinamo ar putea continua în Liga 2. De exemplu, Badea nu o să se îndepărteze niciodată de Dinamo. Borcea le mai dă și el câte ceva, dar nu vrea să recunoască.

N-ar fi o problemă ca Dinamo să reziste în Liga 2, vor continua cu siguranță și în Liga 2, dar obiectivul lor este salvarea. Domnul Badea a făcut prea multe pentru Dinamo, nu se va îndepărta niciodată de club”, a spus Victor Becali pentru Digi Sport.

Știri despre
Pe aceeași temă
WOW! Ce mișcări lascive! TOP 50 cele mai jucăușe fete care se zbenguie pe plajă
WOW! Ce mișcări lascive! TOP 50 cele mai jucăușe fete care se zbenguie pe plajă
Convorbire telefonică între Putin, Macron şi Scholz. Preşedintele Rusiei susţine că este dispus să discute reluarea livrărilor de cereale ucrainene
Convorbire telefonică între Putin, Macron şi Scholz. Preşedintele Rusiei susţine că este dispus să discute reluarea livrărilor de cereale ucrainene
CTP comentează gestul Irinei Begu de a arunca o rachetă în tribune: „Nu faci așa ceva!”
CTP comentează gestul Irinei Begu de a arunca o rachetă în tribune: „Nu faci așa ceva!”
Şoc total în showbiz. Alexa confirmă RELAŢIA cu Prodanca
Şoc total în showbiz. Alexa confirmă RELAŢIA cu Prodanca
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
SE RETRAG trupele! Anunț de ultimă oră din Ucraina
SE RETRAG trupele! Anunț de ultimă oră din Ucraina
La 6 săptămâni de la nuntă, a dispărut. După 68 de ani, nevasta lui a aflat adevărul
La 6 săptămâni de la nuntă, a dispărut. După 68 de ani, nevasta lui a aflat adevărul
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Finala Ligii Campionilor. Real Madrid şi Liverpool se înfruntă pentru a treia oară în ultimul act
Finala Ligii Campionilor. Real Madrid şi Liverpool se înfruntă pentru a treia oară în ultimul act
BANCUL ZILEI: E greu să fii gigolo în România! “Păpușel, uite fix 100 de dolari!”
BANCUL ZILEI: E greu să fii gigolo în România! “Păpușel, uite fix 100 de dolari!”
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!