Gigi Becali a dezvăluit omul care îl va ajuta să facă transferuri la FCSB, în această iarnă.
FCSB trece prin momente grele, din punct de vedere sportiv. Formația antrenată de Laurențiu Reghecampf a legat două înfrângeri consecutive în campionat și ocupă locul 8, cu 21 de puncte obținute.
Gigi Becali susține că, în urmă cu câteva luni, l-a readus la echipa sa pe Bogdan Costicea, scouter care, în trecut, a mai lucrat la FCSB. Totodată, spune că Costicea este omul care îl va ajuta, în această iarnă, să întărească echipa, deși scouterul n-ar fi pe placul angajaților din club.
În plus, omul de afaceri spune că, pentru achizițiile din iarnă, se va mai consulta cu finul Mirel Rădoi și Laurențiu Reghecampf.
„De două luni l-am pus pe Bogdan Costicea. Le-am spus: ‘fă-i birou!’. Mi-a zis Reghe: ‘patroane’, nu există bisericuțe la jucători, există la conducere’. Eu o să merg săptămâna asta la ei și o să-i iau eu pe toți cei care iau salarii acolo: ‘De două luni l-am adus pe Costicea, să vă ocupați să vedeți jucători. Arătați-mi ce ați văzut, ce ați lucrat!’.
O să constat că nu ne place Costicea, că noi răspundem numai la ce spune Meme. Nu decide Meme aici, eu dau ordin. Nu există decât un stăpân: Becali. Îl cam persiflează (n.r. pe Costicea). Trebuie să răspundă cineva. Nu Meme, că el e frate”, a declarat Gigi Becali, pentru Fanatik.
„Pe Bogdan Costicea îl știu de mic copil. Doar că a făcut el niște tâmpenii, ba că pleacă la CFR, că e mare specialist. Ba că pleacă la Craiova, ba la Voluntari. L-am lăsat să se dea cu capul de pereți, dar mai vorbeam cu el.
I-am dat o dată 20.000 de euro și mi-a dat înapoi doar 2.000. Am zis lasă, că ăștia sunt copiii mei, i-am crescut pe toți. Mă tot suna că se duce prin Congo, prin Uganda după jucători. Eu râdeam când îmi spunea. Dar în urmă cu 3 luni, când am văzut că ăștia ai mei, Meme cu Cernat, nu se uită, am zis, decât să mănânce mentosana, hai să-l aduc pe ăsta, poate o fi bun. Dacă nu e bun, hai la revedere și cu tine!
I-am făcut birou acolo. Cam așa s-a întâmplat ( „l-au izolat”). Dacă are 19 jucători, să fie 3 buni. Cernat mi-a dat ciurucuri, asta mi-a zis omul. Ordinele mele se execută, să-l accepte. Eu sunt om bun, iubitor, dar s-a ajuns cuțitul la os. Fac eu curățenie.
Costicea mi-a zis că a văzut 300 de jucători și a selectat 19. Din ăia 19, Cernat și ceilalți ziceau că nu e niciunul bun. Am vorbit și cu Reghe să se uite. Am vorbit și cu Mirel, să se uite și el. Mi-a zis că se poate uita și el de acasă, doar să mă ajute pe mine”, a mai spus Gigi Becali pentru sursa menționată mai sus.