România ar putea avea un complex sportiv ultra-modern, cu stadion nou și sala polivalentă de mare capacitate. Mingea e acum în terenul Companiei Naționale de Investiții

Redactor:
Anda Deliu
România ar putea avea un complex sportiv ultra-modern, cu stadion nou și sala polivalentă de mare capacitate. Mingea e acum în terenul Companiei Naționale de Investiții
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Sportul din Timișoara ar putea avea șansa să renască datorită unei infrastructuri moderne, pe model clujean! La Compania Națională de Investiții (CNI) s-au predat terenuri pentru o sală polivalentă de 16.000 de locuri și un stadion modern.
  • Dacă Guvernul României va aloca bani pentru cele două investiții, în orașul de pe Bega ar putea apărea un nou stadion, pe locul actualului „Dan Păltinișanu” și o sală nouă, chiar lângă arena de fotbal!

Timișoarei i s-a promis o sală polivalentă de 16.000 de locuri, care, pe lângă meciuri de baschet, handbal sau volei, ar putea găzdui și concerte și spectacole, încă de dinainte de Europeanul de baschet feminin din 2015. Guvernul României nu a găsit însă bani în trecut pentru o asemenea investiție.

În ședința de Consiliu Local Timișoara de luni, 15 iulie, aleșii timișoreni au votat predarea terenului din spatele stadionului „Dan Păltinișanu” pentru sala polivalentă. Concret, este vorba de fosta parcare a arenei, precum și terenurile de antrenament actuale, utilizate vara aceasta de ACS Poli.

Astăzi, 17 iulie, în plenul Consiliului Județean Timiș, aleșii județeni au votat pentru predarea terenului de sub stadionul „Dan Păltinișanu” către CNI. De altfel, în campania electorală, Ministrul Dezvoltării Daniel Suciu a precizat că guvernul PSD-ALDE vrea să ridice noul stadion la Timișoara. Inițial, s-a vorbit oficial că terenul trebuie predat gol, așadar, actualul stadion trebuia prima dată dărâmat. Până la urmă, în iunie, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a punctat că nu se va mai demola nimic până când CNI nu va aproba investiția și nu va avea studiul de fezabilitate și proiectul gata.

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Călin Dobra a spus că noul stadion care se va ridica la Timișoara va avea 30 de mii de locuri și va costa 50 de milioane de euro.

„Stadion nou pentru Timișoara!
Așa cum am promis, reușim să construim un stadion nou în capitala Banatului, chiar dacă părea de necrezut pentru unii! Stadionul „Dan Păltinișanu”, așa cum îl știm cu toții, este tot mai aproape să devină istorie pentru că am votat astăzi, în ședința de Consiliul Județean, predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții, a terenului.
Actuala construcție va fi demolată iar pe locul e
i, C.N.I. va construi un stadion nou, cu 30.000 de locuri, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, la standarde moderne, așa cum Timișoara merită de mult timp.
Consiliul Județean Timiș va asigura racordurile la utilități, suprafețele de teren pentru depozitarea și organizarea șantierului.
Sunt sigur că n-o să fim ocoliți de nostalgie, în momentul în care stadionul actual este la pământ pentru că este o bucată din istoria sportului bănățean și național dar trebuie să facem loc performanței, în condiții moderne”
, a scris președintele Consiliului Județean Timiș.

Problema rămâne complexă și din punct de vedere politic

Ideea unei săli de mare capacitate lângă noul stadion, care va avea tot 30.000 de locuri, aproape ca actualul, este una de succes în orașele mari din România.

Vorbim de o situație similară la Cluj sau Craiova, orașe unde emulație pentru sport e net superioară stării de plictiseală din sportul timișorean. Rămâne însă de văzut dacă CJ Timiș nu va preda la CNI și propunerea sa pentru terenul pentru sala polivalentă, un teren aflat în afara Timișoarei, la intrarea în comuna periurbană Giroc, din sudul capitalei Banatului, departe de racordul la autostradă sau aeroport.

De altfel, atât pentru stadion, cât și pentru sală, PNL și PSD s-au șicanat reciproc în Timișoara de ani de zile. Noul Cod administrativ adoptat de Guvern a limpezit puțin apele, în sensul că proiectele de patrimoniu referitor la terenurile din domeniul public pot fi votate cu majoritate simplă, și nu cu două treimi din numărul consilierilor locali sau județeni, ca până acum. Premisele jocurilor politice au scăzut, iar CNI va decide acum dacă face investițiile la Timișoara și când, pentru că terenurile necesare le-a primit deja.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…