„Rezultatele lui Sabău sunt peste așteptări!”

Steaua a reușit să câștige aseară derby-ul cu Timișoara prin golul lui Surdu și cu largul concurs al lui Pantilimon. Marian Iancu crede că rezultatul este nedrept și declară cu ironie că Steaua a fost echipa mai bună. "Am avut "11metri", dar nu s-a dat, Steaua a fost mai bună ca noi, Surdu a dat gol dintr-o fază creată de noi, Steaua a fost mai bună ca noi. Sunt de acord că am pierdut în urma unui meci echilibrat, însă jocul așteaptă greșeală și noi am greșit. Când promovezi tineri mai le tremură și picioarele, dar nu sunt supărat pe ei și trebuie să avem răbdare. A fost un meci pe care nu trebuia să-l pierdem. Golul ni l-am dat aproape singuri. O să am o discuție cu Bourceanu pentru că nu se poate să ia "roșu" direct", a spus Iancu la Sport.ro Chiar dacă rezultatele bănățenilor din ultima vreme n-au fost dintre cele mai bune, patronul Timișoarei are în continuare încredere în Ovidiu Sabău. "Sabău nu este legat de un obiectiv, clubul are un obiectiv. Toți ne angajăm pe un drum și cu toții sunt responsabili. Rezultatele lui Sabău sunt peste așteptări. E greu să ții pasul cu Ajax sau Anderlecht.Ne-a fost greu și cu Dinamo Zagreb", a mai spus Iancu
"Rezultatele lui Sabău sunt peste așteptări!"

Steaua a reușit să câștige aseară derby-ul cu Timișoara prin
golul lui Surdu și cu largul concurs al lui Pantilimon. Marian
Iancu crede că rezultatul este nedrept și declară cu ironie că
Steaua a fost echipa mai bună.

„Am avut „11 metri”, dar nu s-a dat, Steaua a fost mai
bună ca noi, Surdu a dat gol dintr-o fază creată de noi, Steaua a
fost mai bună ca noi. Sunt de acord că am pierdut în urma unui meci
echilibrat, însă jocul așteaptă greșeală și noi am greșit. Când
promovezi tineri mai le tremură și picioarele, dar nu sunt supărat
pe ei și trebuie să avem răbdare. A fost un meci pe care nu trebuia
să-l pierdem. Golul ni l-am dat aproape singuri. O să am o discuție
cu Bourceanu pentru că nu se poate să ia „roșu” direct”,
a
spus Iancu la Sport.ro

Chiar dacă rezultatele bănățenilor din ultima vreme n-au fost
dintre cele mai bune, patronul Timișoarei are în continuare
încredere în Ovidiu Sabău. „Sabău nu este legat de un
obiectiv, clubul are un obiectiv. Toți ne angajăm pe un drum și cu
toții sunt responsabili. Rezultatele lui Sabău sunt peste
așteptări. E greu să ții pasul cu Ajax sau Anderlecht. Ne-a fost
greu și cu Dinamo Zagreb”,
a mai spus Iancu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania