Războiul continuă pe axa Avram-Crăciunescu: „O nonvaloare care a colaborat cu Securitatea conduce CCA”

Războiul continuă pe axa Avram-Crăciunescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion Crăciunescu a declarat, marți, că Vasile Avram este o
nonvaloare care a colaborat cu Securitatea și care a ajuns la
conducerea arbitrajului intern, comentând, astfel, afirmațiile
președintelui CCA, potrivit cărora foștii arbitrii reprezintă
puroiul fotbalului românesc.

„Așa se întâmplă într-o societate în care nonvalorile
care au avut legătură cu Securitatea au ajuns să conducă arbitrajul
românesc. Dacă asta l-a învățat pe el colaborarea cu Securitatea de
dinainte de 1989, eu nu am ce să-i răspund. Suntem vai de capul
nostru dacă s-a ajuns ca în conducerea unui sistem din sportul
românesc să fie o asemenea persoană. Nu merită să-i răspund unui
asemenea individ, pentru că m-aș coborî prea mult. Pe plan sportiv
nu l-am găsit pe nicăieri, așa că nu am ce să vorbesc despre
el”,
a declarat Crăciunescu pentru Mediafax.

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a
declarat, marți, într-o conferință de presă, că foștii arbitri și
conducători ai CCA reprezintă „puroiul arbitrajului din România”,
făcând referire la criticile formulate de Ion Crăciunescu, Aron
Huzu și Ioan Igna.

„Aseară am fost supervizor la FC Brașov – Universitatea
Craiova și n-am văzut, dar am auzit că într-o emisiune au vorbit
anumite persoane care se dau specialiști, dar de fapt sunt
maneliști. Și au făcut niște comentarii subiective și lipsite de
profesionalism, bazate mai mult pe vendetă. Probabil mai există un
CCA în exil. Am auzit că se mai întâlnesc pe la Sibiu alde Igna,
alde Huzu, alde Crăciunescu… O fi un CCA în exil și se întâlnesc
și decid ei. Să decidă, e problema lor, dar nu știu pentru ce
decid. Problema cea mai mare în fotbalul românesc nu o reprezintă
arbitrii și arbitrajul, cu toate defectele și greșelile care se
fac. Problema cea mai mare o reprezintă foștii arbitri și foștii
președinți ai CCA. Ei inflamează, ei dau telefoane la conducătorii
de cluburi, ei dau telefoane și sms-uri la ziariști și la
comentatorii TV. Chiar eram într-o emisiune și un ziarist a spus că
l-a sunat Ion Crăciunescu și i-a zis că a fost 11 metri. Nu se
poate așa ceva. Un fost mare arbitru FIFA, un fost conducător de
arbitri, nu poate face așa ceva, nu e moral, colegial și nici
profesional. Asta este buba, ăsta este puroiul arbitrajului din
România. La ora actuală cea mai mare problemă o reprezintă foștii
arbitri și președinți ai CCA”,
a spus Vasile Avram.

Președintele a adăugat că atunci când foștii conducători ai CCA
erau în funcție făceau tot posibilul să îi împiedice pe arbitri să
fie promovați de FIFA pentru a nu le fi egalate propriile
performanțe internaționale. „Foștii arbitri și conducători
ar trebui să vină lângă noi. Unii dintre ei au condus și ei astfel
de derbiuri Dinamo – Steaua. Păi dacă am aduce noi acum imagini și
am analiza cum au arbitrat ei aceste derbiuri o luăm la fugă. Ce
bătăi erau când arbitra el… când arbitrau unii dintre ei Dinamo –
Steaua. Atât de bine arbitrau că li se punea gheata pe față… și
îi spărgea fața arbitrului. Sau i se rupea piciorul pe stadioane și
nu-l mai prindea nimeni. Și ei acum ne dau nouă lecții de
profesionalism și de moralitate. Că, vezi-Doamne, a pus el lupa și
trebuia să decidă arbitrul așa cum vrea interesul lui. Când au
ajuns anumiți arbitri pe o poziție câștigată corect la nivel de
FIFA și UEFA, atunci ei (n.r. – foștii arbitrii și conducători ai
CCA) au făcut tot ce le-a stat în putință să-i scoată de acolo ca
nu cumva să aibă performanțe mai mari decât ei”,
a
menționat oficialul CCA.

Fostul arbitru FIFA și președinte al CCA, Ion Crăciunescu, a
criticat într-o emisiune TV arbitrajul centralului Marius Avram
(n.r. – fiul președintelui Vasile Avram) la partida Dinamo –
Steaua, scor 2-1, din cadrul etapei a XI-a a Ligii I. Crăciunescu a
susținut că centralul trebuia să îi elimine pe N’Doye și Tătărușanu
și să acorde un penalti pentru Dinamo la faultul lui Latovlevici
asupra lui Torje, precum și lovitură de la 11 metri pentru Steaua
la intervențialui Mărgăritescu asupra lui Ricardo.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele