„Vă așteptăm la o narghilea”. Noua afacere în care Diana Șucu investește averea familiei

„Vă așteptăm la o narghilea”. Noua afacere în care Diana Șucu investește averea familiei
Sursa foto: Mediafax Foto 19.08.2026

Dan Șucu (62 de ani) nu este singurul membru al familiei care se implică activ în lumea afacerilor. Soția sa, Diana (50 de ani), are propriile proiecte, iar unul dintre ele va fi lansat cât de curând.

Este vorba despre o terasă panoramică dedicată tuturor iubitorilor de cafea, dar și celor care nu pot rezista tentației de a fuma narghilea. Aceasta va funcționa într-unul dintre cele mai apreciate centre comerciale din Capitală.

Spre deosebire de fosta prezentatoare TV, partenerul de viață se axează pe piața de mobilă, fiind proprietarul unui mare lanț de magazine. Totodată, preferă să investească în domeniul imobiliar.

Diana Șucu își deschide o nouă afacere

Dacă totul va decurge conform planului, noua cafenea a Dianei Șucu va putea întâmpina primii oaspeți chiar la sfârșitul lunii august. Au mai rămas doar câteva detalii de pus la punct.

Prin urmare, soția lui Dan Șucu le-a lansat o provocare celor care îi urmăresc activitatea din mediul online: să vină cu sugestii în privința mobilierului.

„Scuzați deranjul, scuzați zgomotul, dar să știți că noi lucrăm intens aici pentru că dorim ca într-o săptămână să deschidem terasa. Așa că vă așteptăm săptămâna viitoare la o cafea cu aromă de trabuc sau narghilea sau o simplă cafea cremoasă”, a transmis aceasta, într-un videoclip.

Ce a pățit fiul său din cauza unui antrenor de la juniori: „ Făcea un fel de bullying”

Chiar dacă nu este implicată direct, Diana Șucu are o legătură strânsă cu fotbalul și, implicit, cu Rapid. Nici nu se putea altfel, pentru că soțul deține pachetul majoritar de acțiuni al clubului, iar fiul cel mic se află în lotul de seniori.

Referitor la Andrei, trebuie spus că în perioada junioratului nu i-a fost deloc ușor. Felul în care s-a comportat unul dintre antrenori atât față de el, cât și față de restul colegilor l-a făcut să-și piardă pasiunea pentru fotbal.

„L-am simțit că era descurajat, deși oamenii vin și comentează, spun că sunt copiii lui Șucu și că a cumpărat echipa pentru copii. Vreau să spun că a avut un antrenor care pur și simplu i-a descurajat pe Andrei și pe colegii lui.

Soțul meu nu s-a dus niciodată să vorbească cu antrenorul respectiv, deși își primea salariul de la noi. Niciodată eu nu m-am dus în calitate de mamă, pentru că l-am văzut pe copil și nu numai că l-am văzut pe al meu… Am verificat, am vorbit și cu ceilalți copii și într-adevăr, Andrei a avut dreptate. Făcea un fel de bullying”, a dezvăluit mama sa, pentru fanatik.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]