Rapidiștii s-au reunit la ProRapid, iar condiția lui Pustai nu a fost îndeplinită. Doar două nume noi la primul antrenament

Rapidiștii s-au reunit la ProRapid, iar condiția lui Pustai nu a fost îndeplinită. Doar două nume noi la primul antrenament
  • Publicat:
  • Actualizat:

11 jucători au fost prezenți la reunirea Rapidului, care a avut loc luni, la ora 14:00, la baza ProRapid. Singurele noutăți prezente la primul antrenament condus de Cristi Pustai au fost fundașul Constantin Grecu și mijlocașul Andrei Cerlincă, adus din liga secundă, de la Rapid CFR Suceava.

Deși fostul antrenor de la ASA Târgu Mureș a declarat că ar dori ca la reunirea lotului să aibă la dispoziție cel puțin 14 jucători, aceasta fiind una dintre condițiile puse înainte de semnarea contractului, iar finanțatorul echipei, Valerii Moraru, a promis că tehnicianul va avea la primul antrenament 18 fotbaliști, la reunirea giuleștenilor, programată la ora 14:00 la ProRapid, au fost prezenți doar opt jucători aflați sub contract cu formația din Giulești.

Portarii Drăghia și Bornescu, fundașii Nicolae Vasile și Alexandru Iacob, al cărui contract a fost reziliat, mijlocașii Boukaka, Kikas, Martin și Alexandru Dan și căpitanul Daniel Pancu sunt fotbaliștii Rapidului care s-au prezentat la reunirea lotului. La capitolul noutăți  se numără Constatin Grecu, care încă nu a semnat un contract cu formația din Giulești, și mijlocașul Andrei Cerlincă, adus din liga secundă, de la Rapid CFR Suceava. Acesta din urmă a venit însoțit de impresarul Sorin Paraschiv. De asemenea, mijlocașul portughez Rui Miguel, care nu s-a întors încă în țară, este așteptat să se alăture echipei în cursul acestei zile.

După reunirea de la baza ProRapid, la care a fost prezent și un grup de suporteri, giuleștenii au plecat cu autocarul la Buftea, unde Cristi Pustai va conduce primul antrenament din postura de antrenor principal al formației din Grant.

Lotul condus de Cristi Pustai va efectua prima parte a pregătirii de iarnă în România, urmând ca între 18 și 29 ianuarie, respectiv între 1 și 13 februarie echipa să plece în două cantonamente, ambele în Grecia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…