Eugen Trică a trădat Craiova: „Rapid e favorita mea să câștige titlul!”

Eugen Trica. FOTO Sport pictures

Eugen Trică (50 de ani) nu a ținut cont de sângele de oltean și a mizat pe Rapid că va câștiga titlul în sezonul 2026/2027.

Dinamo și Rapid sunt în fruntea clasamentului înainte de startul etape cu numărul 13 din Superliga. Fostul jucător de la Steaua și Universitatea Craiova și-a pus fanii în cap cu ultima declarație. Eugen Trică o vede favorită pe Rapid să triumfe la finalul sezonului 2026/2027.

Fostul antrenor și jucător de la Craiova a „trădat” Oltenia: „Rapid e favorita mea”

Se anunță un play-off extrem de disputat între marii granzii din Superliga. Momentan, Rapid și Dinamo au luat avans în fruntea clasamentului, dar Craiova și FCSB trag tare să le ajungă din urmă.

Sub comanda lui Daniel Pancu (49 de ani), giuleștenii au reușit să lege șase victorii la rând, fără să lase Dinamo să se desprindă de restul plutonului. Eugen Trică a surprins pe toată lumea când a anunțat că el o vede campioană pe Rapid.

„Din păcate, nu am văzut cel mai recent meci al Rapidului (n.r. succesul 2-0 cu Corvinul Hunedoara) pentru că am fost la un eveniment la Râmnicu Vâlcea. Dar vă spun că Rapid este favorita mea la câștigarea campionatului. Pentru atmosfera din stadion, pentru tot ce e acolo”, a declarat Eugen Trică, la Fanatik. 

Ar fi o surpriză ca Rapid să obțină titlul după o secetă de mai bine de 24 de ani. Ultima oară, giuleștenii au triumfat în sezonul 2002-2003. La acea vreme, Eugen Trică evolua pentru Steaua (1998-2003). Rapid are trei titluri de campioană în palmares.

Eugen Trică nu e fan al actualei Craiova din Superliga: „S-a înființat în 2013”

După ce echipa patronată de Mihai Rotaru a obținut titlul la finalul sezonului 2025/2026, Eugen Trică și-a pus toată Oltenia în cap când a spus că e un club nou înființat. Fostul fotbalist îl susține pe Adrian Mititelu în „războiul” echipelor din Bănie.

„Ce dezbatere? E simplu. E primul titlu din istorie! (n.r. primul?)Da! Pentru că această echipă s-a înființat în 2013. Direct în Liga 2! Poartă numele de Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Iar FC U, clubul domnului Mititelu, a câștigat în instanță sigla și palmaresul!”, a declarat Trică, la Digi Sport. 

  • Craiova, Steaua, CFR, Litex Lovech, Concordia, Maccabi Tel Aviv, CSKA Sofia și Anorthosis sunt formațiile pe la care a trecut Eugen Trică, ca jucător.
  • A cucerit două titluri de campion, Cupa și Supercupa României cu CFR, Cupa României cu FCSB, Cupa Bulgariei cu Litex Lovech și CSKA Sofia.
  • Ca antrenor, a trecut pe la Sportul Snagov, FCU Craiova, AFC Turris, Viitorul Târgu Jiu, Metaloglobus, Concordi, Gloria Băneasa, Alexandria, Lovech și Sohar SC.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]