Mircea Lucescu vrea să inaugureze noul stadion din Giulești! Când s-ar putea juca Rapid – Dinamo Kiev: „Ne-a propus asta!” | VIDEO

Victor Angelescu, finanțatorul clubului Rapid, a dezvăluit că noul stadion din Giulești ar putea fi inaugurat cu un meci în compania echipei lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev.

Rapid a obținut promovarea în Liga 1, iar la meciul cu FC U Craiova disputat la Buftea, scor 1-3, și-au făcut apariția nume importante ale fotbalului românesc precum Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, Mirel Rădoi, Nicolae Dică, Rică Răducanu și Dinu Gheorghe.

La finalul acestei partide, rapidiștii au mers la un local din apropierea Bucureștiului și au sărbătorit revenirea echipei giuleștene pe prima scenă a fotbalului românesc.

Rapid – Dinamo Kiev, amicalul propus de Mircea Lucescu pentru inaugurarea noului stadion din Giulești

Victor Angelescu a dezvăluit ce a discutat cu Mircea Lucescu și a făcut un anunț entuziasmant pentru suporterii rapidiști: noua arenă din Giulești ar putea fi inaugurată în luna septembrie cu un meci între Rapid și Dinamo Kiev, echipă pe banca tehnică a căreia Mircea Lucescu a cucerit în acest sezon titlul de campion, Cupa și Supercupa Ucrainei.

„L-am felicitat pe domnul Lucescu pentru rezultate. Am vorbit, ne-a propus ca în septembrie să avem meci de inaugurare al stadionului cu Dinamo Kiev”, a spus Victor Angelescu, după meciul cu FC U Craiova.

Victor Angelescu, despre promovarea Rapidului în Liga 1

În ceea ce privește promovarea în Liga 1, Victor Angelescu a recunoscut că a avut emoții.

„Am avut foarte mari emoții la Poli cu Mioveni. Ce mai contează. Am promovat, sunt cel mai fericit. O săptămână bem. Nu vreau să mă gândesc la nimic altceva o săptămână. Acum vreau să ne bucurăm o săptămână. Am crezut de la început în promovare. Trebuie să ne bucurăm acum. Vom întări lotul, vom face transferuri. Miță Iosif are postul de antrenor garantat. Nu există niciun dubiu că Miță Iosif va fi antrenorul Rapidului anul viitor.

L-am felicitat pe domnul Lucescu pentru rezultate. Am vorbit, ne-a propus ca în septembrie să avem meci de inaugurare a stadionului cu Dinamo Kiev. Noi abia așteptăm să jucăm acum cu FCSB, cu Dinamo”, a mai spus Victor Angelescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania