Acasa » Fotbal Intern » Sărbătoare la Buftea! Rapidiștii, show alături de suporteri după calificarea în Liga 1 + Jucătorii i-au cântat lui Mihai Iosif și l-au cărat pe brațe | VIDEO

Sărbătoare la Buftea! Rapidiștii, show alături de suporteri după calificarea în Liga 1 + Jucătorii i-au cântat lui Mihai Iosif și l-au cărat pe brațe | VIDEO

Sărbătoare la Buftea după ce arbitrul a fluierat finalul meciului Rapid – FC U Craiova, scor 1-3.

După FC U Craiova, Rapid București este a doua formație din Liga 2 care a promovat matematic în prima ligă, iar rapidiștii au dat startul petrecerii la finalul duelului cu oltenii lui Adrian Mititelu.

Rapid București a aflat că s-a calificat în Liga 1 chiar înaintea meciului cu FC U Craiova, după ce ASU Poli Timișoara a remizat cu CS Mioveni, scor 2-2, iar giuleștenii au avut ocazia să sărbătorească și înainte de startul partidei.

Rapidiștii, show cu artificii după calificarea în Liga 1

Imediat după ce arbitrul partidei Rapid București – FC U Craiova, scor 1-3, a fluierat finalul partidei, jucătorii lui Mihai Iosif au intrat pe teren pentru a sărbători calificarea în prima ligă din România. Mai mult, fotbaliștii grupării din Giulești l-au aruncat în aer pe antrenorul principal și au cântat pentru el.

Fotbaliștii echipei din București nu au uitat nici de suporterii prezenți la Buftea pentru a-i încuraja. Aceștia s-au îndreptat către zona unde se aflau ultrașii grupării din Giulești și au cântat minute în șir alături de ei.

Rapid și FC U Craiova s-au calificat matematic în Liga 1

După rezultatul înregistrat în meciul cu FC U Craiova, Rapid București se află pe locul 2 în clasament, cu 49 de puncte, la patru în spatele liderului Universitatea Craiova și la patru în fața lui CS Mioveni. Giuleștenii lui Mihai Iosif au înregistrat cinci victorii, o remiză și trei înfrângeri în cele 9 meciuri jucate în play-off.

FC U Craiova s-a calificat și ea în Liga 1, chiar cu două etape înainte de finalul sezonului 2020 – 2021 din Liga 2. Oltenii au remizat cu Csikszereda în runda precedentă, scor 0-0, și și-au asigurat un loc în prima ligă din România.

Rapid mai are de jucat un singur meci din play-off-ul Ligii a 2-a, sezonul 2020 – 2021, sâmbătă, 22 mai, pe terenul lui CS Mioveni, Live Video Online pe www.prosport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]