Pustai, dezamăgit:** „Am primit cam prea multe goluri!”

Pustai, dezamăgit:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a
declarat, sâmbătă, după înfrângerea din partida cu FC Timișoara,
scor 3-1, că jocul a fost spectaculos, dar formația sa a primit
prea multe goluri.

Pustai consideră că elevii săi și-au pierdut concentrarea după
ce au deschis scorul. „A fost un meci spectaculos, dar am
primit cam prea multe goluri. Se pare că unii dintre jucători sunt
încă la meciurile de pregătire, golurile doi și trei le-am luat
după niște greșeli elementare. Felicit echipa adversă, au avut
încredere în ei și au câștigat. Am făcut o primă repriză bună, am
dominat tactic, dar în momentul în care am avut 1-0 parcă s-a rupt
ceva. Am avut câteva absențe importante, dar nu caut scuze. O
echipă nu stă într-un jucător. Ar fi fost frumos să păstrăm
tradiția, să rămânem neînvinși la Timișoara, dar n-a fost să
fie”
, a afirmat tehnicianul.

Cristian Pustai a fost temperat în declararea obiectivului
echipei sale: „Noi vrem să intrăm terminăm în primele opt
echipe la finalul sezonului, iar din acest motiv meciul cu Astra
din etapa viitoare este crucial pentru noi”.

Formația FC Timișoara a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu
scorul de 3-1 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din
etapa a XIX-a a Ligii I, prima din acest an. Golurile
învingătorilor au fost marcate de Goga ’55 și Zicu ’62, ’76. Pentru
Gaz Metan Mediaș a înscris Dudiță, în minutul 49.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele