Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Pustai, amărât: „N-am reușit să schimbăm tradiția”

Pustai, amărât: „N-am reușit să schimbăm tradiția”

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Rapid, scor 1-2, că formația sa nu a reușit să schimbe tradiția și să câștige în Giulești. "A fost un meci greu, dar și frumos în același timp. Din păcate am pierdut, dar trebuie să mergem înainte. Am zis înaintea meciului că anul acesta schimbăm tradiția și câștigăm în Giulești, dar n-am reușit. Rapid este una dintre echipele cu cel mai bun joc pe teren propriu, au primit doar trei goluri până acum, aici, iar noi am fost printre cei care au marcat. Mi-am certat jucătorii pentru că au primit cartonașe gratuite, deși le-am spus că dacă protestează nu pot schimba niciodată decizia arbitrului. Eu nu le permit acte de indisciplină. Cineva a rupt ușa de la vestiar, nu știu cine, dar o să aflu. Eu îmi cer scuze în numele echipei, de-aia i-am și certat și le-am spus că nu suntem huligani. Eu zic că suntem o echipă civilizată. E un grup de echipe cu 37 de puncte, ne face cinste că suntem printre ele, alături de Rapid, Steaua și Dinamo", a spus Pustai.
Pustai, amărât: "N-am reușit să schimbăm tradiția"

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a
declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Rapid, scor 1-2,
că formația sa nu a reușit să schimbe tradiția și să câștige în
Giulești.

„A fost un meci greu, dar și frumos în același timp. Din păcate
am pierdut, dar trebuie să mergem înainte. Am zis înaintea meciului
că anul acesta schimbăm tradiția și câștigăm în Giulești, dar n-am
reușit. Rapid este una dintre echipele cu cel mai bun joc pe teren
propriu, au primit doar trei goluri până acum, aici, iar noi am
fost printre cei care au marcat. Mi-am certat jucătorii pentru că
au primit cartonașe gratuite, deși le-am spus că dacă protestează
nu pot schimba niciodată decizia arbitrului. Eu nu le permit acte
de indisciplină. Cineva a rupt ușa de la vestiar, nu știu cine, dar
o să aflu. Eu îmi cer scuze în numele echipei, de-aia i-am și
certat și le-am spus că nu suntem huligani. Eu zic că suntem o
echipă civilizată. E un grup de echipe cu 37 de puncte, ne face
cinste că suntem printre ele, alături de Rapid, Steaua și Dinamo”,
a spus Pustai.

Echipa Gaz Metan Mediaș a fost învinsă, duminică, în deplasare,
cu scorul de 2-1 (2-1), de formația Rapid București, în ultimul
meci al etapei a XXIII-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Parteneri
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Mediafax
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Cancan.ro
O româncă de 17 ani, protagonista uneia dintre cele mai spectaculoase campanii publicitare internaționale alături de Usain Bolt
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV – DOCUMENTE | România, bună de plată cu 340 de milioane de lei, după ce Compania de Drumuri a pierdut un arbitraj cu italienii de la Pizzarotti pe Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda
Economedia
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Râzi cu lacrimi
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Descopera.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Event epic pentru jucătorii de World of Tanks
Go4Games
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Promotor.ro