ProSport a aflat secretul** meciurilor bune făcute de Steaua

Redactor:
Daniel Vlad
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un antrenor nou, un aer nou în Ghencea! Dar, mai ales, o nouă atitudine! Bergodi, căci despre el este vorba, s-a făcut repede plăcut vestiarului. Metoda este simplă, iar jucătorii sunt mai mult decât încântați: la toate ședințele tehnice, italianul nu le vorbește mai mult de zece minute elevilor săi, iar la vizionarea adversarului nu explică mai mult de cinci minute.

„Contează ce jucăm noi!”

În turneul de pregătire, la meciul de prezentare și înaintea tuturor partidelor oficiale de până acum, tehnicianul a vorbit foarte puțin despre adversar, iar elevii săi nu simt presiune: „Cristiano e un tip care nu vorbește mult despre adversar, explică foarte puțin! Ne explică punctele lor forte și cam atât! Apoi, trecem la echipa noastră. Ne spune cum să stăm și ce să facem pe teren. Practic, el vorbește mai mult despre noi, nu despre adversar, iar acest lucru ne ajută. Nu pune presiune pe noi, să ne cicălească cu adversarul! Nu ne aduce dosare cu jucători sau cine știe ce DVD-uri. De regulă, vine cu ultimul DVD al respectivei echipe, ni-l pune cinci minute și totul se termină aici. Contează ce jucăm noi, nu ce joacă adversarul!”, au dezvăluit pentru ProSport mai mulți fotbaliști.

„Nu se ia de noi!”

O altă metodă prin care Bergodi se face plăcut în vestiar este reprezentată de faptul că, după finalul meciurilor, nu țipă și nu le reproșează nimic fotbaliștilor: „Este un tip prea calculat, el țipă doar pe teren, în timpul meciului, însă la vestiare foarte rar ne reproșează ceva. Un tip care nu gândește lucrurile la cald, până acum nu prea am avut așa ceva. A doua zi, la recuperare, el ne vorbește unde am greșit și unde trebuie să mai muncim! Totul se derulează foarte calm, iar asta ne ajută foarte mult! Cristiano e plăcut de noi deoarece, indiferent ce am face, el ne ia apărarea, un liant perfect între conducere și jucători”.

"Nea Imi ne vorbea mai mult de jocul nostru, decât de cel al adversarilor. Dorea foarte mult să ne impunem stilul nostru de joc", Gabi Balint, fost fotbalist Steaua

„30 de minute cu Barcelona”

Ienei a procedat la fel cu elevii săi, cu o singură excepție.

Fostul mare tehnician al Stelei, Emeric Ienei, s-a declarat încântat de metoda de lucru a lui Bergodi.
„Mă bucur că actualul antrenor al Stelei are un asemenea mod de lucru și că se concentrează mai mult pe jocul echipei sale. Nici eu nu prea le arătam fotbaliștilor mei casete cu jocurile adversarilor. Îmi aduc aminte că le vorbeam maximum zece minute despre jucătorii echipei adverse, în rest, la ședințele tactice ne concentram doar pe ce aveau de făcut elevii mei pe teren”, și-a amintit Ienei.

„Ne impuneam jocul!”

Unul dintre foștii elevi ai lui Ienei, Gabi Balint, a povestit pentru ProSport cum decurgeau ședințele tactice sub comanda fostului antrenor al Stelei. „Este adevărat că nea Imi nu prea ne arăta casete cu jocul adversarilor. Pe dânsul îl interesa doar cum vom juca noi, adică să ne impunem stilul nostru de joc, indiferent de adversar. Totuși, îmi aduc aminte că, înainte de finala de la Sevilla cu FC Barcelona, am văzut 30 de minute sau o repriză cu jocul echipei catalane”, ne-a spus Balint.

 

„Cu Ceahlăul am greșit prea mult în apărare”

După meciul de la Piatra Neamț, tehnicianul de 44 de ani a ținut să le explice anumite lucruri jucătorilor. Motivul? Jocul nu prea reușit. „Am bătut, ăsta e singurul lucru care mă bucură. Am greșit mult pe faza de apărare. Ceahlăul s-a văzut că nu este Motherwell. În prima repriză a fost peste noi. Motherwell nu ne-a cunoscut, ne-a dat spații, în atac nu prea a contat, în schimb, în campionat este altceva. Echipele mici din Liga I sunt mult mai agresive, trebuie să înțelegem asta și să fim și mai determinați!”.

 

Pe aceeași temă
Ce afaceri are Niculina Stoican? Din ce face bani, de fapt. Cifre COLOSALE
Ce afaceri are Niculina Stoican? Din ce face bani, de fapt. Cifre COLOSALE
Cum şi-au luat rămas bun nişte tineri de la prietenul lor. L-au dezgropat şi i-au oferit „o ultimă plimbare”
Cum şi-au luat rămas bun nişte tineri de la prietenul lor. L-au dezgropat şi i-au oferit „o ultimă plimbare”
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Moruțan și Cicâldău, alături de Messi, Ronaldo și Lewandowski! Topul de ‘popularitate’ în care apar românii
Moruțan și Cicâldău, alături de Messi, Ronaldo și Lewandowski! Topul de ‘popularitate’ în care apar românii
A murit Chelu! Cântăreţul suferea de o boală teribilă
A murit Chelu! Cântăreţul suferea de o boală teribilă
'Doamnă, lăsați-ne în pace! Avem treabă' - A murit după ce medicii au certat-o și au trimis-o acasă!
'Doamnă, lăsați-ne în pace! Avem treabă' - A murit după ce medicii au certat-o și au trimis-o acasă!
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Un site pentru adulți anunță că va oferi conținutul „premium”, pe gratis
Un site pentru adulți anunță că va oferi conținutul „premium”, pe gratis
Greşeala de pe bancnota de 20 de lei pe care n-a sesizat-o nimeni, până acum! Ce scrie pe ea
Greşeala de pe bancnota de 20 de lei pe care n-a sesizat-o nimeni, până acum! Ce scrie pe ea
Cutremur în politică! Cine îi ia locul lui Klaus Iohannis? Este răsturnare totală de situație
Cutremur în politică! Cine îi ia locul lui Klaus Iohannis? Este răsturnare totală de situație
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari
TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de gît, dar cu smartphone în buzunar
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de…
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Taxa de pod de la Cernavodă-Feteşti ar putea fi eliminată. Ce spune ministrul Grindeanu
Taxa de pod de la Cernavodă-Feteşti ar putea fi eliminată. Ce spune ministrul Grindeanu
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a mort!”
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a mort!”
Ce se va întâmpla cu locuința lui Ion Șmecherul, după moartea sa! Celebrul cioban urmează să fie înmormântat
Ce se va întâmpla cu locuința lui Ion Șmecherul, după moartea sa! Celebrul cioban urmează să fie înmormântat
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Gesturile care îți DISTRUG transmisia mașinii, indiferent dacă e manuală sau automată
Gesturile care îți DISTRUG transmisia mașinii, indiferent dacă e manuală sau automată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
<