Presiune pe Tănase!** VEZI cum îl motivează șefii Stelei pe mijlocaș!

Investiția de 1,8 milioane de euro făcută astă-vară pentru transferul lui Cristi Tănase dă semne că va fi rentabilizată. Evoluțiile pe care mijlocașul le-a avut la meciurile din cele două cantonamente de iarnă i-au extaziat pe steliști, care acum caută o metodă să-l țină în priză pe fotbalist și pentru partidele oficiale. Repoziționat de Mihai Stoichiță ca al doilea vârf, „Dodel" a explodat în această iarnă. O presimțea, pentru că, în discuțiile cu apropiații, chiar se destăinuia: „Trebuie să mă pregătesc foarte bine fizic în pauza competițională și o să rup norii în retur". Se pare că previziunea i s-a împlinit, dar acum e obligat de șefi să confirme și în partidele oficiale. Își merită numărul 10 Goluri spectaculoase, faze de efect, pase ce au luminat jocul echipei, toate acestea s-au regăsit în partitura interpretată de Cristi Tănase în meciurile din Turcia. Descătușat după ce a fost hărțuit în toamnă de problemele musculare, mijlocașul și-a dat măsura valorii în cele cinci partide în care a evoluat. Tocmai din acest motiv, presiunea pusă pe „Dodel" s-a intensificat. Simțind că poate fi factorul decisiv în lupta pe care Steaua o va da pentru titlu, atât Gigi Becali, cât și managerul Basarab Panduru l-au avertizat public să nu mai repete episoadele. Lucrează la psihicul lui „I-am zis și lui Tănase: «Tată, mai sunt două luni și jumătate, abțineți-vă de la toate. Hai să luăm campionatul, să fim cu toții fericiți! Tănase mi-a promis că se abține de la bomba sexy»", spunea G
Presiune pe Tănase!** VEZI cum îl motivează șefii Stelei pe mijlocaș!

Investiția de 1,8 milioane de euro făcută astă-vară pentru
transferul lui Cristi Tănase dă semne că va fi rentabilizată.
Evoluțiile pe care mijlocașul le-a avut la meciurile din cele două
cantonamente de iarnă i-au extaziat pe steliști, care acum caută o
metodă să-l țină în priză pe fotbalist și pentru partidele
oficiale.

Repoziționat de Mihai Stoichiță ca al doilea vârf, „Dodel” a
explodat în această iarnă. O presimțea, pentru că, în discuțiile cu
apropiații, chiar se destăinuia: „Trebuie să mă pregătesc foarte
bine fizic în pauza competițională și o să rup norii în retur”. Se
pare că previziunea i s-a împlinit, dar acum e obligat de șefi să
confirme și în partidele oficiale.

Își merită numărul 10

Goluri spectaculoase, faze de efect, pase ce au luminat jocul
echipei, toate acestea s-au regăsit în partitura interpretată de
Cristi Tănase în meciurile din Turcia. Descătușat după ce a fost
hărțuit în toamnă de problemele musculare, mijlocașul și-a dat
măsura valorii în cele cinci partide în care a evoluat. Tocmai din
acest motiv, presiunea pusă pe „Dodel” s-a intensificat. Simțind că
poate fi factorul decisiv în lupta pe care Steaua o va da pentru
titlu, atât Gigi Becali, cât și managerul Basarab Panduru l-au
avertizat public să nu mai repete episoadele.

Lucrează
la psihicul lui

„I-am zis și lui Tănase: «Tată, mai sunt două luni și jumătate,
abțineți-vă de la toate. Hai să luăm campionatul, să fim cu toții
fericiți! Tănase mi-a promis că se abține de la bomba sexy»”,
spunea Gigi Becali sâmbătă, după dialogul tată-fiu purtat cu
„perla” echipei pe care o finanțează. Panduru a plusat parcă în
tentativa de a zgândări orgoliul lui „Dodel”: „O să îi arăt pe DVD
faza din care a marcat cu Vasas. A fost extraordinară. De aceea,
trebuie să aibă grijă când doarme și cât se odihnește când vom
ajunge în București. Asta e cel mai important”. Practic, vorbele
sunt armele pe care șefii din Ghencea le-au ales pentru a-l
mobiliza pe cel în care își pun cele mai mari speranțe în returul
de foc ce îi așteaptă.

„I-am spus lui Tănase să se abțină de la bomba sexy, să
fie concentrat, iar la final să ne bucurăm de titlu. Mi-a spus că
așa va face, dar să vedem acum”,
Gigi Becali, patron
Steaua

„Tănase trebuie să aibă grijă când doarme și cât se
odihnește. Asta e cel mai important pentru el acum”
,
Basarab Panduru, manager sportiv Steaua

1.8 milioane de euro este prețul
pentru care s-a înțeles Becali cu FC Argeș pentru transferul lui
Tănase

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]