Porumboiu, scârbit de Comisia de Disciplină

Adrian Porumboiu nu crede că membrii comisiilor din FRF sunt curați ca lacrima. „Comisia de Disciplină a luat o decizie aberantă: a respins contestația formulată de Vaslui când cei doi jucători ai Galațiului au fost iertați de pedeapsa de două etape directe, care era o decizie inatacabilă.
Porumboiu, scârbit de Comisia de Disciplină

Adrian Porumboiu nu crede că membrii comisiilor din FRF sunt curați ca lacrima.

„Comisia de Disciplină a luat o decizie aberantă: a respins contestația formulată de Vaslui când cei doi jucători ai Galațiului au fost iertați de pedeapsa de două etape directe, care era o decizie inatacabilă. Îmi este greu să înțeleg cum vor explica acest lucru. Eu eram hotărât sa merg la comisie și să vorbesc acolo despre meciul cu Steaua, dar decizia asta a lor m-a convins că aș fi căzut în derizoriu“, a punctat finanțatorul vasluienilor.

Acesta a mai spus că memoriile echipelor din provincie nu sunt judecate după regulament: „Ei nu pot judeca deciziile simple, prevăzute de regulament, dar ce le-aș fi zis eu! Dar este vorba de principii. Cu alte decizii stăteau nopțile, judecau de le produceau milă telespectatorilor prin felul în care munceau ei. Cu noi au amânat-o, au ținut-o, apoi au dat-o așa cum au dat-o. Îmi este greu. Nu comportă niciun altfel de comentariu“.

Adrian Porumboiu nu exclude posibilitatea de a renunța la investițiile în fotbal. „Dacă nu aș fi convins că nu se va curăța fotbalul românesc, că se vor arunca toate gunoaiele, toate mizeriile, aș renunța în acest moment la finanțare. Dacă vom sta tot cocoșați și să plecăm capul în fața acestor mizerii, nu avem nicio salvare“, a spus Porumboiu la Sport Total FM.

ADRIAN PORUMBOIU, finanțator FC Vaslui: Ei nu pot judeca deciziile simple, prevăzute de regulament, dar ce le-aș fi zis eu!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]