Porumboiu: „Dorinele, dacă ar fi fost numai greșelile profesionale, poate te-aș fi iertat”

Porumboiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu, finanțatorul FC Vaslui,nu a mai rezistat după blatul Vaslui – Steaua și astfel, a declarat într-o scrisoare deschisă, că Dorinel Munteanu ar trebui să tacă.

"Mă surprinde tupeul cu care un om în care am crezut mult, pe care l-am tratat cu tot respectul și pe care l-am plătit foarte bine face tot felul de declarații nesăbuite. Dacă fostul mare internațional, pe care l-am apreciat pentru cariera ireproșabilă de fotbalist profesionist, nu s-ar mai lamenta pentru greșeli pe care tot el le-a făcut și ar tăcea atunci când nu are deloc dreptate, l-aș trata ca pe un adevărat bărbat. Dorinel Munteanu îndrăznește să afirme, referindu-se la mine: «Dacă ar fi un om integru și un bărbat adevărat…». Păi, Dorinele, eu nu am fost bărbat atunci când, în meciul cu Steaua, l-ai schimbat pe Petar Jovanovici, cel mai bun jucător al nostru, singurul care se bătuse cu apărarea stelistă? Ți-a fost frică să nu care cumva să-ți încurce ițele? Eu nu am fost bărbat atunci când mi-ai spus, înainte de meciul cu Steaua, că demisionezi dacă nu câștigi, ca apoi să «uiți» și să trebuiască să-ți aduc eu aminte că trebuie să ai onoare? Și, atenție, ai avut o primă de 75.000 de dolari pentru partida cu Steaua! Dorinele, ce fel de bărbat e acela care, după ce a avut o discuție confidențială cu mine, înaintea aceluiași meci cu Steaua, «sifonează» către impresarul Marinescu și către Gigi Becali?", a spus Porumboiu.

Adrian Porumboiu îl întreabă pe Munteanu dacă este adevărat că înaintea partidei cu Steaua a avut o mare problemă cu Fiscul german și dacă a rezolvat această problemă. "Și dacă da, din ce surse, Dorinele? Marinescu și Gigi Becali știu ceva de chestiunea aceasta? Dar despre propunerea pe care ai primit-o de la Marinescu și de la Bojin, referitoare la cumpărarea a cinci jucători de la UTA Arad, pentru ca FC Vaslui să câștige cele trei puncte, îți aduci aminte?", a spus el.

După ce Munteanu a declarat că "lipsa de angajare a jucătorilor nu este imputabilă antrenorului, ci doar, eventual, strategia de joc, iar dăruirea și forma sportivă nu se obțin doar cu stimulente financiare", Porumboiu a replicat. "E doar parțial adevărat, Dorinele! Dar eu, ca finanțator, ce-ai vrea să fac? Îți repet, ascultă cuvîntul cu atenție: finanțator! Finanțe, da? Stimulente financiare, așa-i? Cu tot ce înseamnă asta: contracte, prime de joc, deplasări cu avionul, cantonamente în Cipru și Turcia, hoteluri de 4 și 5 stele. Eu zic că m-am achitat de sarcinile mele de finanțator cu vârf și îndesat, Dorinele! Nu cumva de pregătirea jucătorilor, inclusiv în ceea ce privește determinarea în joc, se ocupă – în sfârșit, în cazul tău, trebuia să se ocupe – antrenorul?", a întrebat Adrian Porumboiu.

Acesta îi reproșează fostului său antrenor că nu a luat măsuri disciplinare împotriva unor jucători: "Atunci când ai fost informat că Frunză și Bălace, cu câteva zile înaintea meciului cu Steaua, au băut până dimineață, ce măsuri ai luat, Dorinele? Vrei să-ți aduc eu aminte? Ai spus că sunt tineri – poate sunt tineri în comparație cu mine, dar ei au 30 de ani și se declară profesioniști – și, atenție, stupefiant – că așa se întâmplă pe plan internațional!!! Așa se întâmpla când jucai în Germania, Dorinele? Adică, vezi Doamne, Beckenbauer și Hitzfeld erau bucuroși nevoie mare atunci când echipele lor aveau meciuri grele, iar doi dintre jucătorii de bază petreceau până dimineață! Halal profesionalism, Dorinele!".

Porumboiu a adăugat că a crezut mult în Munteanu, dar că acesta l-a dezamăgit. "Poate că, dacă ar fi fost numai greșelile profesionale, te-aș fi iertat, deși eu nu sunt un om de pluton și nu-mi place mediocritatea. Până la meciul cu Steaua, am avut o relație excelentă și m-am străduit să-ți pun la dispoziție tot ce mi-ai cerut, în așa fel încât să ai toate condițiile pentru a face performanță. Dar, din păcate, la partida cu Steaua, FC Vaslui n-a avut antrenor! Ții minte că, la meciul cu Timișoara, deși era 3-0 pentru noi, te agitai încontinuu pe bancă și încercai să-i ții în priză pe băieți? Uită-te, te rog, la înregistrarea meciului cu Steaua! O să vezi că erai ciudat de calm! Și la 0-0, și la 0-1. De ce, Dorinele?", încheie Porumboiu scrisoarea deschisă, iar în post scriptum, îl roagă pe Munteanu să răspundă cu onestitate la toate întrebările sale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…