Porumboiu: „Dinamo are o zână bună pe undeva prin Comisii”

Porumboiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, nu acceptă ușor decizia TAS de a-i acorda dreptate lui Dinamo în cazul Julio Cesar. Mai mult, finanțatorul galben-verzilor spune că Tribunalul Sportiv a înțeles plânegerea sa, însă verdictul a fost altul pentru că:

„Dinamo n-a solicitat niciodată anularea cartonașului roșu al lui Julio Cesar. Comisia de Disciplină s-a atutosesizat și nu avea voie și 2. A apărut un document semnat de Kassai, secretarul general al FRF, prin care se stipulează că deciziile celor două Comisii din țară de a anula suspendarea lui Cesar au fost corecte. În concluzie, FRF-ul este în culpă și trebuie să schimbe componența Comisiei de Disciplină”, a declarat Adrian Porumboiu pentru ProSport.

Finanțatorul moldovean a continuat să explice de ce TAS și FRF sunt în culpă și susține că nu se consideră pierzător: "Nu mă consider perdant, dar noi am pierdut din cauza a două motive. Dinamo nu are nici o vină pentru că nu a solicitat niciodată anularea cartonașului roșu primit de Julio Cesar. Probabil că e pe undeva o zână bună pe undeva. Poate îmi fac și mie cadouri acum: dacă nu se dă penalty la un meci, poate sunt chemat să mi se dea, nu știu ce măsuri se pot lua. Nu am cum să trec cu vederea și al doilea aspect, care e de-a dreptul tendențios. FRF spune într-un înscris oficial că decizia comisiilor e corectă, și-o asumă și trimite un document semnat la TAS. Oțelul a solicitat în scris anularea cartonașelor primite în sezonul trecut, Dinamo nu a făcut-o. De aceea noi am câștigat atunci!", a spus Porumboiu la GSP TV.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen