Poli 10%

Poli 10%
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă TAS-ul merge ca un ceas elvețian, azi ar trebui să aflăm care e situația lui Poli. Violet sau neagră? Traducând orizontul așteptărilor lui Marian Iancu, un munte de pesimism, Poli are tot atâtea șanse să-și recapete palmaresul și culorile câte are naționala să se califice la Mondialul sud-african. 10%. Un fax federal otrăvit a încurcat porțile ca Dorel Stoica în meciul cu sârbii, și Zambon a mai rânjit o dată în nas Timișoarei. Indiferent de verdictul de la Lausanne, va fi cel mai tembel eșec al federației prin dublă neprezentare. La București și apoi la Lausanne. FRF, adică o clică de acolo de teapa lui Zambon, pierde scandalos în orice situație, dacă Timișoara își recapătă ori nu blazonul. Un neutru nu poate decât să-și facă o cruce dublă, ca Maradona, privind cum a murit de gât FRF cu Timișoara, propriul copil, cu propriile interese, până la urmă. Poli în varianta Iancu putea chiar să nu aibă dreptate și tot trebuia s-o primească. În spiritul jocului, cum ar zice un arbitru cu fler și stofă. We care about football. Atât le-a păsat lor de fotbal, vocalilor din speța Poli, lui Kassay, maestrul de agape, și lui Prunea, un portar care vrea să prindă din zbor cam multe. Ei, alții au preferat să arunce voinicește pisica în curtea unor avocăței puși tot de ei pe cumetrii. Ce rușine!

Tags:
Mihai CIUCĂ‚ / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…