„Poate se rejudecă!”

„Poate se rejudecă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Începând de ieri, Dumitru Dragomir și-a intrat, cum se zice, în pâine, și a început audierile în cazul depunctării Timișoarei, în urma atribuțiilor cu care a fost împuternicit de președintele FRF, Mircea Sandu.

Gata, ați trecut la treabă, domnule președinte?
Da, am primit o delegare scrisă de competențe și practic acum am atribuțiile totale în acest caz ca președinte al FRF.

Cu ce ați început?
Am luat pagină cu pagină regulamentele și statutul FRF și vă asigur că vor fi respectate ad-literam. Eu nu voi judeca în acest caz, eu doar mă asigur dacă s-a judecat corect și dacă s-a respectat regulamentul.

Cine a participat la întâlnirea de ieri?
Eu, avocatul Ciubotă, Bella Kassai, Iancu și Chivorchian și doi avocați de-ai lor, ai Timișoarei.


Cătălin Ciubotă pe cine repre-zintă?

Pe mine, mediatorul. Am apelat la o casă de avocatură specializată și competentă.

Dar care e și a Stelei.
Da, dar nu are legătură. Un avocat apără orice clienți, nu se amestecă dosarele. Domnul Iancu a avut chiar o temere în acest sens, dar i-am garantat eu personal că nu e nicio problemă și este un avocat imparțial și serios.

V-a mirat că ați fost ales mediator?
Mulți credeau că voi refuza, ca să nu-mi frâng gâtul… E greu să întorci o hotărâre a TAS… dar eu voi analiza corect și îmi voi face treaba până la capăt, apoi este treaba comisiilor să decidă, nu a mea.

 

"Misiunea mea este să fac dreptate, nu să recuperez punctele Timișoarei. Le-am cerut să aducă acte, argumente scrise, până joi, și apoi vom vedea dacă se poate rejudeca" – Dumitru Dragomir

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup