„Poate fi dat afară!”

Directorul de relații internaționale al FRF, Florin Prunea, a apreciat ieri că FC Timișoara are șanse foarte mari să recupereze cele șase puncte. „FIFA a luat punctele pe baza echipamentului, a site-ului și a culorilor, și nu din cauza numelui și a palmaresului. FRF a atenționat la acel moment Timișoara", a subliniat Prunea. Apoi, el l-a contrazis pe Dumitru Dragomir (foto), care afirmase că FRF a trimis la FIFA o fotografie neștampilată a noului echipament al echipei FC Timișoara și a arătat apoi presei stenograma video a ședinței Comitetului Executiv al FRF, fapt care l-a făcut pe boss-ul LPF să explodeze.
„Poate fi dat afară!"

Directorul de relații internaționale al FRF, Florin Prunea, a apreciat ieri că FC Timișoara are șanse foarte mari să recupereze cele șase puncte.

„FIFA a luat punctele pe baza echipamentului, a site-ului și a culorilor, și nu din cauza numelui și a palmaresului. FRF a atenționat la acel moment Timișoara”, a subliniat Prunea. Apoi, el l-a contrazis pe Dumitru Dragomir (foto), care afirmase că FRF a trimis la FIFA o fotografie neștampilată a noului echipament al echipei FC Timișoara și a arătat apoi presei stenograma video a ședinței Comitetului Executiv al FRF, fapt care l-a făcut pe boss-ul LPF să explodeze.

„Prunea își poate pierde locul de muncă pentru că a făcut publice stenogramele Comitetului Federal. El nu cunoaște regulamentul. Acolo se specifică faptul că ședințele Comitetului Federal nu se fac publice. Domnul Prunea e salariatul FRF, dar de 2-3 ani de când e în funcție, el nu cunoaște legea după care ne conducem. E foarte grav pentru Prunea că a scos stenogramele”, a spus Dragomir, care a adăugat că va discuta cu Mircea Sandu despre gestul lui Prunea. „O să discut cu Mircea Sandu pentru că se fac multe greșeli. O să-i spun să-și aleagă bine angajații. Dar dacă la ligă un salariat făcea așa ceva, un minut nu mai stătea aici!“, a spus Dragomir.

Iancu, amendat și suspendat din nou

În urma ultimelor declarații pe care le-a făcut la adresa lui Mircea Sandu, președintele lui FC Timișoara, Marian Iancu, a fost din nou sancționat, în ședința de ieri a Comisiei de Disciplină. Pedepsele primite de Iancu constau într-o suspendare de 18 luni și o amendă de 450.000 de lei.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]