Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Pepe de 3 puncte

Pepe de 3 puncte

Vasluiul nu a arătat în jocul cu Steaua că poate emite pretenții la participarea în Cupa UEFA, jocul echipei gazdă fiind slab, fără consistență, mai ales la finalizare. Vasluiul a început promițător, gazdele „au desenat" frumos fază după fază
Pepe de 3 puncte

Vasluiul nu a arătat în jocul cu Steaua că poate emite pretenții la participarea în Cupa UEFA, jocul echipei gazdă fiind slab, fără consistență, mai ales la finalizare.

Vasluiul a început promițător, gazdele „au desenat” frumos fază după fază, dar ceea ce a părut că le lipsește a fost tocmai omul cu pasa decisivă, rol pe care și-l asumase cu brio antrenorul Dorinel Munteanu în prima parte a sezonului.

De partea cealaltă, aflată cu sacii în căruță după decizia Comisiei de Disciplină, Steaua a etalat în general un joc bătrânesc, lipsit de eficacitate și departe de pretențiile unei posibile viitoare campioane. În prima parte, doar lobul lui Mendoza a ieșit din acest tipar, dar mingea s-a dus peste transversală, în timp ce gazdele puteau da lovitura în chiar ultimul minut, când capul golgheterului Ljubinkovic a trecut puțin pe lângă.

La reluare, Lăcătuș a renunțat la „mâna moartă” Nicoliță, înlocuit cu „rebelul” Neaga, în vreme ce Dorinel Munteanu a vrut să forțeze victoria prin introducerea celui de-al doilea vârf, Buhăescu.

Mendoza și-a mai încercat și el o dată tirul, dar mingea a fost respinsă în corner, pentru ca Pepe Moreno, aproape absent din joc până atunci, să deschidă scorul cu un șut la colțul lung, din interiorul careului.

Spre deosebire de alte partide, de această dată entuziasmul Vasluiului s-a stins rapid, jucătorii lui Dorinel nereușind să mai amenințe deloc periculos, până la final, buturile columbianului Zapata, primul șut pe poartă fiind consemnat abia după 75 de minute de joc!

A rămas 0-1, și Steaua, chiar dacă n-a convins, îi poate îndeplini lui Gigi Becali dorința sa de Paște.

Gigi Becali, finanțator Steaua:
Nu pot spune că am jucat extraordinar la Vaslui, dar important e că am câștigat

Dorinel Munteanu, antrenor FC Vaslui: Steaua nu mi s-a părut o echipă de Liga Campionilor, dar nici noi nu avem față de Cupa UEFA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
PERCHEZIȚII în Germania pentru biletele la Campionatul European de Fotbal din 2024! Mii de bilete la prețuri preferențiale
Mediafax
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Cancan.ro
Experiența unei americance în Europa pe timp de caniculă: „Afară nu este chiar atât de rău”. Care este, de fapt, marea problemă
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Râzi cu lacrimi
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Descopera.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Exemplarele fizice de GTA VI nu vor putea fi activate în România?
Go4Games
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Promotor.ro