Pasul uriașului! Pandurii-Poli Timișoara 0-1!

Redactor:
Adrian Iosub
Pasul uriașului! Pandurii-Poli Timișoara 0-1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Contra își continuă parcursul perfect ca antrenor al lui
Poli, după 0-1 la Tg. Jiu, în mare măsură datorită prestației lui
Costel Pantilimon.

„Luna de miere” cu adoptivul Tg. Jiu s-a terminat de mult pentru
Ionuț Badea, care se gândea înaintea jocului cu Poli mai degrabă la
divorț decât la planuri de viitor. Deloc impresionat de suferința
gazdelor, Contra a venit la Tg. Jiu să-și continue parcursul
perfect în noua meserie. Ca și Pițurcă însă, „Guriță” era să cadă
și el victimă startului de joc al gorjenilor. Orac nu a mai fost
însă la fel de precis de această dată, lovitura sa de cap
oprindu-se în brațele lui Pantilimon. Cam atât a avut emoții
Contra. „Furia” gazdelor s-a oprit la fel de brusc cum a început,
gazonul a renunțat și el la luptă, iar Badea nu a mai părut capabil
să-și capaciteze jucătorii. Simțind șovăiala adversarului, Contra
și-a împins tot mai mult echipa spre poarta lui Popa, și rezultatul
s-a văzut în cele din urmă. Axente (’41) a fost uitat în careul de
șase metri de fundașii gorjeni și a îndeplinit o simplă
formalitate.

Treziți
de Crăciunescu jr

Și ce n-a putut Badea a reușit Teo Crăciunescu. Centralul i-a
trezit pe gorjeni din amorțeală după ce le-a refuzat un penalty la
un contact între Pantilimon și Băcilă. Acesta din urmă avea să mai
rateze alte două ocazii rarisime în doar două minute. Asediul
furibund la poarta lui Pantilimon a continuat, dar
goalkeeperul Timișoarei a fost pur și simplu de netrecut aseară.
Poli câștigă, în mare măsură, grație portarului său și începe să
viseze din nou frumos.

Lukas Magera a fost urmărit de un trimis al federației
cehe, în vederea convocării la națională


Pandurii: Popa –
Grecu, Viera, Chiricheș, Matei – Băcilă, Pintilii, Voiculeț, Ilie
Iordache – Apostu, Orac

Rezerve: Mingote, Cardozo, Nistor, Brata, Stromajer,
Adrian Iordache, Vranjes


Poli: Pantilimon-
Helder, Luchin, Burcă, Scutaru – Curtean, Bourceanu, Tameș, Zicu –
Magera, Axente


Rezerve: Taborda, Sepsi, Mera, Chiacu, Nikolic, Goga,
Contra


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI
DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A
PARTIDEI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup