Pantilimon, împăcat după eșecul din Giulești:** „Ne-a bătut o echipă net superioară”

Portarul Timișoarei, Costel Pantilimon, era împăcat cu ideea că seria invincibilă a echipei sale a fost întreruptă de una dintre cele mai în formă trupe ale campionatului. "Am întâlnit o echipă foarte bună, care ne-a fost net superioară. Mai sunt meciuri de jucat, mai sunt meciurile directe și nu trebuie să ne împotmolim acum. Ne pare rău de acest eșec, dar am avut în față o echipă valoroasă, care practică un fotbal frumos. Este un campionat frumos, care cred că se va juca până în ultima etapă", a spus Pantilimon. Cel mai bun rapidist al meciului cu Timișoara, Mihai Roman, era fericit după succesul din meciul cu fostul lider al Ligii I: "Mă simt excelent, am învins echipa de pe primul loc și singura neînvinsă din acest sezon. Nu s-a întâmplat nimic nou, noi am jucat la fel de bine în mai multe partide, dar ne-a lipsit norocul. Sper să mai adunăm puncte". Portarul Mircea Bornescu nu îndrăznește să vorbească despre șansele la titlu: "Este o victorie de moral. Era de așteptat să ne dezlănțium azi, pentru că am adunat foarte mulți nervi în etapele care au trecut. Sperăm ca pe viitor să urcăm cât mai mult în clasament. Nu ne interesează titlul, ci să câștigăm următorul meci".
Pantilimon, împăcat după eșecul din Giulești:** "Ne-a bătut o echipă net superioară"

Portarul Timișoarei, Costel Pantilimon, era împăcat cu ideea că
seria invincibilă a echipei sale a fost întreruptă de una dintre
cele mai în formă trupe ale campionatului.

„Am întâlnit o echipă foarte bună, care ne-a fost net
superioară. Mai sunt meciuri de jucat, mai sunt meciurile directe
și nu trebuie să ne împotmolim acum. Ne pare rău de acest eșec, dar
am avut în față o echipă valoroasă, care practică un fotbal frumos.
Este un campionat frumos, care cred că se va juca până în ultima
etapă
„, a spus Pantilimon.

Cel mai bun rapidist al meciului cu Timișoara, Mihai Roman, era
fericit după succesul din meciul cu fostul lider al Ligii I:

„Mă simt excelent, am învins echipa de pe primul loc și
singura neînvinsă din acest sezon. Nu s-a întâmplat nimic nou, noi
am jucat la fel de bine în mai multe partide, dar ne-a lipsit
norocul. Sper să mai adunăm puncte”
.

Portarul Mircea Bornescu nu îndrăznește să vorbească despre șansele
la titlu:

„Este o victorie de moral. Era de așteptat să ne dezlănțuim
azi, pentru că am adunat foarte mulți nervi în etapele care au
trecut. Sperăm ca pe viitor să urcăm cât mai mult în clasament. Nu
ne interesează titlul, ci să câștigăm următorul meci”
.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Vedeta baschetului francez și-a stabilit marele obiectiv pentru 2027: titlul mondial
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
Frații Tate rămân în arest. După audierea maraton de joi, instanța din Miami a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Promotor.ro