Pablo Cortacero vrea să facă o echipă „galactică” la Dinamo! Negociază cu un fost campion cu Real Madrid

Pablo Cortacero vrea să facă o echipă „galactică” la Dinamo! Negociază cu un fost campion cu Real Madrid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pablo Cortacero, noul investitor al lui Dinamo, a venit cu ambiții mari în „Ștefan cel Mare” și ar dori să îl transfere pe Roberto Soldado (35 de ani), fost campion al Spaniei cu Real Madrid.

Dinamo, sub conducerea spaniolului Pablo Cortacero, a bifat deja un prim transfer. Este vorba despre Vlad Achim (31 de ani), mijlocaș central venit de la Viitorul, care a semnat un contract pe două sezoane cu echipa din „Ștefan cel Mare”. După fotbalistul român, un alt mijlocaș este pe cale să semneze cu Dinamo: polonezul Janusz Gol (34 de ani), fost căpitan al echipei KS Cracovia.

Roberto Soldado, dorit la Dinamo

Potrivit site-ului Eurosport, Dinamo ar avea pe listă șapte jucători spanioli, iar printre aceștia se numără și Roberto Soldado, atacant care ar fi primit deja o propunere din partea noului acționariat din „Ștefan cel Mare”.

Fotbalistul spaniol, ajuns la vârsta de 35 de ani, mai are însă un an de contract cu Granada.

  • 7 goluri a marcat Roberto Soldado pentru Granada, în cele 33 de meciuri jucate în sezonul recent încheiat din La Liga.
  • 800 de mii de euro este cota de piață a lui Roberto Soldado, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
  • Un singur trofeu a cucerit Roberto Soldado în carieră: titlul de campion al Spaniei cu Real Madrid, în sezonul 2007-2008.
  • Real Madrid, Osasuna, Getafe, Valencia, Tottenham, Villarreal, Fenerbahce și Granada sunt echipele pentru care a evoluat Roberto Soldado de-a lungul carierei de fotbalist.

Și Cosmin Contra ar putea ajunge în cele din urmă la Dinamo

Deși Cosmin Contra a dezvăluit în urmă cu câteva zile, la ProSport Live, că nu a primit nicio ofertă concretă din partea noii conduceri a lui Dinamo, Dorin Șerdean susține că fostul selecționer al României rămâne cap de listă.

Dorin Șerdean, invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, a pus această amânare pe seama faptului că antrenorul se află la Lisabona, la turneul Final 8 al Ligii Campionilor, motiv pentru care nu a existat timp pentru posibile negocieri. Mai mult decât atât, acesta asigură că Gigi Mulțescu, antrenor care a semnat recent prelungirea contractului, va rămâne la Dinamo, indiferent de funcția pe care o va ocupa.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…