Care e obiectivul celor de la Rapid, după eșecul cu CFR Cluj! „Ne gândim la asta”

Care e obiectivul celor de la Rapid, după eșecul cu CFR Cluj! „Ne gândim la asta”
  • Publicat:

CFR Cluj a învins Rapid, 2-1, pe teren propriu, în etapa a 27-a a Ligii 1. Graovac a deschis scorul în minutul 43, giuleștenii au egalat în repriza secundă, prin reușita lui Junior Morais (69), iar Ciprian Deac a adus avantajul în minutul 84, după ce portarul Horaţiu Moldovan a respins în primă fază, în transversală, şutul lui Sergiu Buş.

CFR are 15 partide fără înfrângere, 11 victorii şi patru remize, în timp ce Rapid nu are nicio victorie în ultimele opt etape, cinci egaluri şi trei eșecuri.

Horațiu Moldovan, portarul celor de la Rapid, a anunțat că obiectivul echipei sale e acum de a câștiga play-out-ul.

Care e obiectivul celor de la Rapid, după eșecul cu CFR Cluj! „Ne gândim la asta”

A existat o fază controversată în meciul CFR Cluj – Rapid, iar specialistul ProSport, Marius Avram, a explicat: „Mingea îl lovește in mâna”.

CFR Cluj – Rapid s-a încheiat cu scorul de 2-1 și ardeleni sunt la opt puncte distanță față de FCSB.

„Ne-a lipsit puțină șansă. Primul gol a fost pe deviere, golul doi, la fel. E foarte frustrant, dar, știți cum, ce vrea Dumnezeu. Nu cred că o putem numi dezamăgire, ăsta a fost un obiectiv impus în vestiar, dar nu s-a putut. Ne gândim la ce urmează în play-out, să terminăm pe locul șapte sau pe locul opt și să jucăm barajul de Europa. Obiectivul este să câștigăm play-out-ul”, a spus Horațiu Moldovan.

La rândul său Alex Ioniță a declarat: „Am jucat mult mai bine în repriza a doua, meritam cel puțin un punct în această seară. Ei au fost mai agresivi. Am avut ocazii în care puteam să marcăm golul de 2 – 1, dar nu îmi pot explica de ce am luat atât de ușor acel gol. Anul acesta nu am reușit să câștigăm și deja devine o problemă, sperăm să reușim meciul următor. Nu acesta era obiectivul, dar eu zic că meritam să fim acolo (n.red. – în play – off). Numai din cauza noastră nu am intrat în play – off. Asta este viața. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci, trebuie să jucăm de plăcere și să ținem capul sus. Cine nu și-ar dori să fie la Rapid în acest moment? Avem o galerie incredibilă și le mulțumim foarte mult”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele