O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noiembrie 1999. La Federația Română de Fotbal sosește o scrisoare semnată „Un grup de arbitri și arbitri asistenți”. Misiva respectivă aducea la cunoștința șefilor FRF și a jurnaliștilor, pentru că a fost trimisă și la câteva redacții de ziar,  neregulile care se petrec în arbitraj. Concret, era vorba de criteriile impuse la examenele de promovare într-un eșalon superior, care erau măsluite grosolan pentru a promova doar cine trebuie. Culmea, res-pectiva scrisoare era trimisă de la Pitești, locul unde acum pare că s-a spart buba în arbitrajul românesc. Povestea s-a finalizat însă prea repede.

Nașul a luat foc

Exact ca și acum, acuzațiile aduse la adresa arbitrilor au fost, mai degrabă, subiect de show. Mircea Sandu a ținut o conferință de presă, implorându-i pe oamenii care au trimis anonima să vină să discute cu el personal, iar apoi a depus-o la Procuratură, cerând ca aceasta să fie analizată. De asemenea, „Nașul” a cerut intervenția SRI în anchetă pentru a asculta telefoanele arbitrilor. Scrisoarea, bătută la mașină și cu adresa scrisă manual pe plic, nu a avut însă alte urmări vizibile.

Savaniu și Corpodean, implicați și atunci

În scrisoare se regăseau opt nume de arbitri care erau desemnați ca fiind oamenii cărora trebuie să le dai bani pentru a te „ajuta” la promovarea dintr-un eșalon în altul. Printre ele, Sorin Corpodean și Marcel Savaniu. Adică doi dintre cei care au făcut ieri excursii la DNA Pitești pentru a da declarații în scandalul de corupție „Penescu-Vâlcea”. Savaniu era cel care strângea banii pe zona Maramureș, iar Corpodean era făcut responsabil pentru centrul Transilvaniei.

CCA, dizolvată timp de-o vară!

În 1999 s-a mai petrecut un alt fapt care sugerează perfect felul în care funcționa și funcționează fotbalul românesc. După atacul criminal al lui Lăcătuș asupra fundașului băcăuan Ardeleanu, arbitrul Iosif Biro i-a cerut scuze „Fiarei” pentru că l-a eliminat! A fost picătura care a umplut paharul pentru Mircea Sandu, care a dizolvat CCA. Era aprilie. La începutul campionatului următor, în august, CCA era din nou înființată și pusă în drepturi!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele