„Nuno e numărul 1”

Redactor:
Andra Lupou
  • Publicat:
  • Actualizat:

Boris Peskovic, portarul slovac adus în vară la CFR, nu
a jucat până acum în niciun meci oficial pentru trupa lui
Conceicao, dar nu este mâhnit. Ba, mai mult, spune că își va
aștepta rândul fără să facă valuri.

Boris, până acum nu ai jucat niciun minut la CFR. Te
deranjează această situație?
Într-adevăr, nu este deloc plăcut că nu joc, dar nu sunt
supărat. Din păcate, an avut și ghinion. În vară, imediat după ce
am venit aici, m-am accidentat, iar din cauza acelor probleme
musculare nu am putut să mă antrenez. Acest lucru m-a costat. Acum
însă sunt complet refăcut și îmi aștept rândul.
Cu antrenorul ai vorbit despre situația
ta?
Nu, dar Conceicao mă vede că muncesc și că mă antrenez zi de
zi. M-a și încurajat, asigurându-mă că îmi va veni și mie rândul să
apăr. Nu știu când se va întâmpla, dar eu am răbdare și îmi aștept
șansa. Momentan însă e greu, fiindcă Nuno Claro își face treaba
foarte bine și e normal să fie titular.
Șefii au fost foarte supărați după ultimul rezultat de
acasă. Ce v-au reproșat?
Ne-au cerut să fim mai concentrați, mai ales că ne așteaptă
partide dificile în următoarea perioadă, cu Rapid, Sparta Praga și
Timișoara. Ei vor ca noi să câștigăm tot de acum înainte. Personal,
înțeleg supărarea domnului Paszkany, pentru că el este cel care
vine cu banii la această echipă. Și el, și domnul Mureșan vor
rezultate pe toate planurile.
Și suporterii sunt mâhniți. Au spus că sunteți
superficiali în teren. Tu ce crezi?
Nu este adevărat. Eu îmi cunosc colegii și îi văd cât de mult
muncesc și cât de mult își doresc să câștige fiecare meci. După
remiza cu Poli Iași toată lumea ne-a criticat, dar așa este în
fotbal, mai sunt și zile proaste. Duminică nu a fost ziua noastră,
pentru că, deși am jucat bine și am avut multe ocazii de gol, nu am
câștigat. Fanii să nu uite că suntem în fruntea clasamentului și
putem ajunge pe primul loc cât de repede.
Chiar așa, ce șanse are CFR să ia
titlul?
Eu cred că suntem favoriți. Până acum suntem în grafic, însă
competiția este lungă. CFR are jucători foarte buni, cum sunt
Culio, Cadu, Didi, Kone, care pot face oricând diferența. Dacă ne
menținem concentrarea și reușim să ne facem jocul în toate
partidele, titlul va fi al nostru la sfârșit.

„Câștigăm la
Praga”

Următorul meci în Europa League e cu Sparta Praga. Ce
știi despre această echipă?
Sparta Praga a crescut foarte mult în ultimul timp. Când eram
eu în Cehia, Sparta nu era o echipă atât de puternică, dar acum a
devenit un club mare, care participă cu regularitate în
competițiile europene. Este o echipă destul de puternică, cu un joc
bine organizat. Nu cunosc niciun jucător, dar știu că sunt vreo 3-4
foarte buni.
Poate CFR să scoată un rezultat bun
acolo?
Cu siguranță, da. Eu zic că dacă jucăm la fel cu am făcut-o cu
PSV, mă refer la a doua repriză, putem să scoatem măcar un punct.
Trebuie să ne concentrăm foarte bine și să reușim să ne facem
jocul. Avem nevoie de o victorie pentru a rămâne în cursa pentru
calificare.
„Mă bucur că am venit la Cluj. CFR este unul din cele
mai mari cluburi din România”
Boris Peskovic, portar CFR Cluj
2
partide a fost portarul lusitan rezervă în acest sezon, cu
PSV și Dunărea Galați
Slovacul e familist
convins
Boris a devenit recent tătic pentru a doua oară și își
așteaptă cu nerăbdare familia la Cluj. „Sâmbătă, soția și cei doi
copii ai mei vor veni să mă viziteze. Sunt fericitul tătic al unei
fetițe de 2 ani, pe care o cheamă Amelia, și al unui băiețel de
numai o lună, pe care îl cheamă Alex. Îmi iubesc foarte mult
familia”, se mândrește portarul clujenilor. Peskovic mai
mărturisește că portughezii sunt cei care l-au ajutat să se
adapteze în România. „Îmi place mult aici, Clujul este un oraș
foarte frumos. Mi-a fost ușor să mă adaptez. Didi, Nuno Claro, Nei
și Alcantara sunt cei mai buni prieteni ai mei. Datorită lor
vorbesc bine portugheza”, a mai declarat Peskovic.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×