„Numărul șapte e special”

Redactor:
Vasile Parvan
„Numărul șapte e special
  • Publicat:
  • Actualizat:

Îmbrăcat casual, complet în alb și cu ochelari de soare, Szekely parcă ar fi desprins dintr-un album de modă, asta dacă nu ar fi avut piciorul
îmbrăcat în ghips până aproape de genunchi. Deși este venit numai de câteva luni la echipa din Ghencea, Szekely se simte ca un pește în apă pe culoarele stadionului Steaua și ne vorbește detașat de câteva părți neștiute din cariera sa. Tresare când i se reamintește că este purtătorul numărului 7, recunoaște că la întâlnirea cu ProSport a trebuit să conducă pentru prima dată mașina de la accidentare și ne spune cu bărbăție că oricui i se poate întâmpla să piardă debutul în Champions League, din cauza unei accidentări.

FAMILIA SA „Fac parte dintr-o familie de sportivi, care sunt steliști și «poliști», că doar m-am născut în Timișoara. Mătușa mea a fost o foarte bună handbalistă. Ar fi frumos să-mi închei cariera la Poli Timișoara“.

ÎNCEPUTURI „Am luat-o de la capăt la 20 de ani, pentru că până atunci nu prea am jucat. Pe la 19-20 de ani am fost în Italia, la Ancona, unde mai eram cu alți doi români. Am jucat la tineretul lui Ancona, în meciuri amicale, am fost convocat și la echipa mare a clubului pentru două partide. Îl aveam antrenor la Ancona pe Luciano Spalletti (n.r. – actualul antrenor al lui AS Roma). Am vorbit cu el, am dat mâna, ne aprecia, pentru că eram tineri și talentați. Inițial, merseserăm să dăm probe care durau două-trei săptămâni, după aceea am fost reținuți și am stat cinci luni la echipa italiană. A trebuit să plecăm, pentru că în 2002, în fotbalul din Italia tocmai se dăduse legea cu extracomunitarii, care a generat un mare scandal. Nu puteau să legitimeze trei extracomunitari doar la tineret“.

RAPID „Am fost la intersecția unor interese financiare și am fost obligat să spun că vreau să joc numai la Rapid dintre echipele din București, dar de fapt eu nu mi-am dorit asta niciodată“.

STEAUA „Marius Lăcătuș este un profesionist 100%, ne ajută foarte mult, este apropiat de jucători, dar important este ca noi să jucăm cât mai bine și să avem rezultate bune. E ceva aparte să porți numărul 7 la Steaua. Mă înțeleg foarte bine cu stranierii Stelei. După experiența din Italia, unde am stat numai printre străini, m-am obișnuit. Îi simt ca și cum ar fi români, pentru că la Steaua este o atmosferă foarte bună“.

NAȚIONALĂ‚ „Sper să ajung să evoluez cât mai repede la națională. Dar trebuie să muncesc mult. Faptul că acum joc la Steaua e un avantaj, pentru că este un club mare și cred că se poate ajunge mai ușor la națională“.

Va mai lipsi aproape o lună!
Accidentat în partida de la Iași, din a treia etapă a campionatului, Szekely va mai lipsi de pe gazon aproximativ o lună. A suferit o entorsă de gradul trei la glezna dreaptă, acum el fiind încă în perioada de recuperare. Bănățeanul recunoaște că este prima accidentare serioasă și speră să se recupereze cât mai repede. „Regret că am avut această accidentare, dar nu trebuie să fac o tragedie din asta. Nu au fost cele mai grele zile și nici nu este o accidentare serioasă ca să fiu foarte supărat. Practic, e prima dată când sunt lovit mai serios, dar au alții probleme mai mari, așa că nu mă plâng. Se mai întâmplă…”, a afirmat Szekely.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…