„Nu se putea face o alegere mai bună decât Răzvan”. Interviu cu Filipe Teixeira, jucătorul pe care Lucescu jr l-a mai antrenat, la Rapid

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Alături de Ianis Zicu, Filipe Teixeira este unul dintre jucătorii pe care Răzvan Lucescu, noul antrenor al Petrolului,  i-a antrenat în trecut.
  • Mijlocașul în vârstă de 33 de ani a fost adus în Giulești, în vara lui 2011, de la FC Brașov, la cererea tehnicianului rapidist de la acea vreme, Lucescu jr.

Portughezul prahovenilor spune că, deși îi pare rău de despărțirea de Cosmin Contra, este conștient că alegerea pe care a făcut-o fostul său antrenor este una benefică pentru cariera sa. Lusitanul speră ca Petrolul să fie cel puțin la fel de puternică după schimbarea de la nivelul băncii tehnice.

Ce faci? Cum ai trăit ultimele evenimente de la Petrolul?
Sunt bine acum. E adevărat, totul s-a petrecut pe neașteptate, aproape că nici n-am avut timp să ne dăm seama. Sunt fericit pentru Cosmin pentru că știu că a plecat într-un loc mai bun, acolo unde și-a dorit enorm să ajungă. E aproape și de familie, n-are cum să nu îi fie bine.

Mulți au fost surprinși de plecarea sa, mai ales că ne aflăm în mijlocul campionatului, iar Petrolul luptă la titlu…
Așa este și pot să vă spun că n-a fost deloc o decizie ușoară pentru el. Cu siguranță a fost foarte trist atunci când a fost nevoit să părăseasă Petrolul, să abandoneze visul său de a a ajunge campion, însă o ocazie ca asta apare, poate, o dată în viață. El e un antrenor tânăr și trebuie să profite de orice moment bun. Acesta este unul dintre ele.

A fost grea despărțirea?
A fost foarte rapidă și directă. Ne-a zis că vrea să ne comunice ceva și imediat ne-am dat seama că se întâmplă ceva greu pentru noi. Ne-a anunțat că pleacă la Getafe și că este convins că putem să luptăm să ajungem cât mai sus. Și asta a fost tot.

Ești bucuros de sosirea lui Răzvan Lucescu?
Sigur că da. Îl știu de pe vremea în care am jucat la Rapid. Datorită dânsului am ajuns acolo și am avut o relație extraordinară cât timp am lucrat împreună. E un antrenor foarte bun și pot să vă garantez că, în acest moment,nu se putea face o alegere mai bună pentru Petrolul.

„Cred că mai avem șanse la titlu, Steaua nu este deja campioană!”

Ce schimbări crezi că va aduce noul antrenor la echipa voastră?
Prea mari nu cred că vor fi. Sigur, mister Răzvan este un antrenor care își va pune amprenta foarte mult în jocul echipelor pe care le pregătește. Are un stil diferit față de Cosmin și e normal să fie așa. Va aduce un suflu nou în vestiar, de asta sunt sigur. Avem un lot de valoare și vom face tot posibilul să îl ajutăm în tot ce ne va cere. Sper din suflet ca prin venirea lui Răzvan Lucescu să recuperăm din punctele pierdute aiurea.

La prima sa conferință după numire, Lucescu a spus că Steaua va fi din nou campioană. Practic a pornit la drum cu gândul că  șansele sunt aproape nule pentru Petrolul…
E adevărat, noi nu suntem într-o situație bună, ne-am cam distanțat de primul loc, din vina noastră, dar asta nu ne împiedică să luptăm în continuare pentru titlu. Nu sunt complet de acord cu ce a spus dânsul, însă vă asigur că tratăm fiecare meci ca pe o finală. Trebuie să ne revenim, chiar dacă Steaua joacă foarte bine și acasă și în deplasare. Avem joc direct cu ei, pe teren propriu și putem profita de asta.

„Meciul de duminică va decide locul al doilea!”

Dar ce se întâmplă cu voi de pierdeți foarte multe puncte în deplasare?
Cred că ne-a lipsit concentrarea. N-am făcut niște jocuri prea bune, nici la Brașov, nici acum la Piatra Neamț și, din păcate am pierdut patru puncte pe care nu ne imaginam că ne vor lipsi.

De cine ți-e cel mai frică în lupta pentru titlu?
Sincer? Doar de noi. Să nu mai facem greșeli neașteptate. Dacă vom câștiga fiecare punct de acum încolo, nu are cum să ne fie greu.

Urmează meciul cu Astra. Se decide locul al doilea duminică?
Acest meci e vital pentru noi și cu siguranță rezultatul va definitiva ocupanta locului al doilea. Astra e o echipă foarte bună,  nu ne va fi deloc ușor, sunt convins, dar promit că o să luptăm până la capăt.

 Când a plecat, Contra a spus că, din vară, va încerca să ia mai mulți jucători de la Petrolul la Getafe. Ți-ai dori să fii printre ei?
(râde) Dacă m-ar întreba dacă aș vrea să merg acolo, i-aș răspunde imediat că >. Dar eu sunt realist, știu că am 33 de ani și că sunt alți jucători mai tineri și mai utili decât mine. Iar Petrolul are o grămadă de soluții pentru actuala echipă a lui Cosmin.



8 goluri a marcat Teixeira în cele 56 de meciuri pe care le-a disputat în tricoul Rapidului

4 reușite are portughezul în acest sezon, pentru Petrolul
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen