Nu mai e cale de întoarcere! Preferații fanilor nu vor juca pentru Dinamo în sezonul viitor. Dezvăluirea lui Andone: „Aseară bătusem palma, astăzi s-a întors”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Nu mai e cale de întoarcere! Preferații fanilor nu vor juca pentru Dinamo în sezonul viitor. Dezvăluirea lui Andone:

Ioan Andone e gata pentru noul sezon, unul în care nu se va baza pe Eric Bicfalvi și Hatem Elhamed, doi dintre cei mai importanți fotbaliști cu care Dinamo a negociat în această vară.

Israelianul care a impresionat în perioada petrecută în România a fost la un pas de a reveni la Dinamo, dar mutarea a picat din cauza pretențiilor pe care le-a avut pentru impresarul său. Andone a dezvăluit dialogul pe care l-a avut cu mijlocașul central și motivele pentru care acesta nu a ajuns în Ștefan cel Mare: „Chiar azi vorbeam cu Ionuț Negoiță. Ne-am înțeles cu Elhamed, era totul în regulă ar fi avut cel mai mare salariu. Și după ce ne-am înțeles la tot, a venit și a zis: „Am un impresar”. Și ce treabă avem noi cu impresarul tău? „Vrea și el 20%”. Păi, dă-i tu, din salariul tău, că ai cel mai mare salariu de la Dinamo. Noi tratăm de două săptămâni și ne spui acum? De ce nu ai zis de la început? De ce nu am discutat prin impresar pentru tine? Aseară bătusem palma, astăzi s-a întors. Și am renunțat la el.Rămâi la Gent, atunci, unde ai jucat 7 minute. Nu ești jucător de Gent, ești în lotul lui Gent„, a spus Andone, la Digi Sport.

Nici Bicfalvi nu va rămâne la Dinamo, mijlocașul adus de Mircea Rednic în returul sezonului trecut alegând să plece în străinătate: „Cu Bicfalvi s-a încheiat. Am vorbit cu el personal. Preferă altceva, preferă străinătatea, nu doar banii îl interesează pe el, că totuși a strâns destul de mult în Ucraina. Vrea altceva, nu știu exact ce, dar nu vine la Dinamo”, a dezvăluit Andone.

Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare
Românca după care a înnebunit Parisul. Femeia-vampă pentru care s-au sinucis bărbaţii: „Am fost ameţită de dragoste“
Românca după care a înnebunit Parisul. Femeia-vampă pentru care s-au sinucis bărbaţii: „Am fost ameţită de dragoste“
Pompierul Iulian Rotariu a trecut şi sâmbătă primul linia de sosire la ultramaratonul The Track Namibia
Pompierul Iulian Rotariu a trecut şi sâmbătă primul linia de sosire la ultramaratonul The Track Namibia
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
GESTUL sfâşietor al unui soldat din uzina Azovstal, înainte să se predea rușilor. Deși știa că ar putea fi ultimul lucru făcut în această viață, Dmyrto a mers până la capăt!
GESTUL sfâşietor al unui soldat din uzina Azovstal, înainte să se predea rușilor. Deși știa că ar putea fi ultimul…
PROFESIA cu cel mai mare RISC de SINUCIDERE din lume! Este o criză neștiută de mulți!
PROFESIA cu cel mai mare RISC de SINUCIDERE din lume! Este o criză neștiută de mulți!
Ultima oră! Au murit amândoi într-un accident teribil!
Ultima oră! Au murit amândoi într-un accident teribil!
Vestea momentului despre Sorin Oprescu! Anunțul a fost făcut chiar de DNA: A PLECAT înainte de...
Vestea momentului despre Sorin Oprescu! Anunțul a fost făcut chiar de DNA: A PLECAT înainte de...
Războiul din Ucraina este o 'repetiție' pentru un conflict și mai mare. Anunțul care dă fiori!
Războiul din Ucraina este o 'repetiție' pentru un conflict și mai mare. Anunțul care dă fiori!
Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații
Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
Un concurent de la Campionatul Naţional Individual al României la Hard Enduro s-a rătăcit. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor
Un concurent de la Campionatul Naţional Individual al României la Hard Enduro s-a rătăcit. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor
BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată
BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată
Armata ucraineană ar fi distrus o armă rară a armatei ruse, după ce presa a publicat imagini cu locul unde se află VIDEO
Armata ucraineană ar fi distrus o armă rară a armatei ruse, după ce presa a publicat imagini cu locul unde…
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”
Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!