Noi probleme pentru Steaua! „E o accidentare mai serioasă!” VIDEO | Cei doi jucători pe care Rădoi nu se va putea baza în perioada următoare

  • Publicat:
  • Actualizat:

Algerianul Jugurtha Hamroun a revenit în tricoul Stelei în meciul cu Petrolul, fiind trimis pe teren în minutul 61 al remizei cu Petrolul, scor 0-0, însă campioana are în continuare câteva probleme cu accidentările.

Intrat în direct la ProSport LIVE, președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a explicat că Mirel Rădoi nu se va putea baza în perioada următoare pe francezul Gregory Tade (29 de ani) și pe Rareș Enceanu (21 de ani).

Tade s-a accidentat în timpul cantonamentului efectuat de Steaua în pauza competițională prilejită de partidele naționalei României, iar semnalele nu sunt deloc bune. „E o accidentare mai serioasă”, spune Duckadam. Se pare că atacantului venit de la CFR Cluj i-a recidivat o accidentare mai veche, acesta având probleme la un tendon. Nici situația lui Enceanu nu este una foarte bună, în condițiile în care tânărul mijlocaș a resimțit dureri la genunchi și a făcut deja un RMN pentru a vedea în ce măsură îi sunt afectate ligamentele.

Deși se află pe lista indizerabililor după debutul slab de sezon, Tade este un jucător pe care Mirel Rădoi ar fi vrut să se bazeze, în condițiile în care Tudorie pare încă necopt pentru a fi titular în linia de atac. În lipsa unui vârf veritabil, Chipciu e folosit în ofensivă, însă staff-ul Stelei se vede pus în situația de a nu avea soluții de „avarie” în cazul în care sistemul cu un „9 fals” nu dă rezultate. Meciul cu Petrolul, disputat pe un teren extrem de greu, este unul în care un atacant de talia și forța lui Tade ar fi putut face diferența.

„Tade are o accidentare mai serioasă și am văzut că și Enceanu are o problemă la ligamente. A făcut un RMN și trebuie să vedem rezultatele. Nu are sensul acum să-i forțăm, mai ales că nu stăm atât de bine, se pare, cu lotul sau cu  banca de rezerve pe cât ne-am fi dorit„, a declarat Duckadam la ProSport LIVE.

Kharja are nevoie doar de meciuri

Speranțele steliștilor în acest sezon se leagă foarte mult de jocul lui Housseine Kharja, iar Duckadam e convins că marocanul va reuși să facă diferența în favoarea roș-albaștrilor. Oficialul campioanei consideră că mijlocașul este pus la punct cu pregătirea fizică și va căpăta tot mai multă încredere odată ce va strânge mai multe meciuri în tricoul Stelei.

„Kharja are nevoie de jocuri în picioare. El s-a antrenat din câte am înțeles foarte bine, de unde a venit, cu Olăroiu, dar a jucat foarte puțin. Cred că l-a incomodat și suprafața de joc cu Petrolul. El e un jucător care poate să facă diferența și a arătat deja asta„, a mai spus Duckadam.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen