„Nimeni nu se dă la o parte din fața noastră! Toți se motivează suplimentar!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că Marius Niculae a fost cel mai bun de pe teren la meciul cu Pandurii Târgu Jiu. Rednic a mai spus că toți jucătorii s-au antrenat bine și că toți merită să joace.

"Am revăzut meciul de ieri de vreo 12 ori și am ajuns la concluzia că Marius a fost cel mai bun jucător de pe teren(râde). A făcut un meci foarte bun, trebuie să-l felicit pentru asta.Toți jucătorii s-au antrenat foarte bine, toți vor avea șansă să joace. Ei trebuie să joace foarte bine, altfel le va lua alții locul în echipă", a spus Rednic la Sport.ro

 

Fostul antrenor al Rapidului a mai declarat că are multe variante pentru postul de mijlocaș stânga, inclusiv pe Mitea sau Zicu, condiția fiind să fie apți de joc.

"Mitea nu e încă pregătit 100%, l-am preferat pe Cristea. Acesta are calități foarte bune și face și faza defensivă. Dacă Mitea va fi apt de joc, îl voi băga titular în meciul următor, pentru că am mulți indisponibili. El s-a antrenat foarte bine, a și înscris, merită să fie titular. Mă gândesc chiar să-l titularizez și pe Zicu", a declarat Mircea Rednic.

 

Mircea Rednic a mai declarat că nimeni nu se dă la o parte din fața lui Dinamo, ci mai degrabă se motivează suplimentar. Fostul jucător al lui Standard Liege a mai spus că avea nevoie de un jucător ca N’Doye.

"Nimeni nu se dă la o parte din fața lui Dinamo, din contră, toți se motivează suplimentar.Aveam nevoie de N’Doye la Dinamo, e un jucător foarte bun. Și pe el și pe Malick mi i-am dorit. Sunt jucători foarte harnici, agresivi, recuperează foarte bine. Asta aștept de la ei, că ofensiva e asigurată. Îi am pe Mitea, pe Cristea, pe Zicu, pe Ze Kalanga, care știu cum să îi pună în valoare pe atacanți", a conchis Rednic la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen