Nibombe a jucat pe nasturi

Nibombe a jucat pe nasturi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nibombe a venit gratis pe Bega, conform unei clauze din contractul său cu ilfovenii. Legăturile sale cu penultima clasată în Liga I nu sunt însă încheiate.

Bănățenii joacă duminică împotriva Otopeniului, echipă care a produs surpriza etapei trecute prin egalul obținut pe terenul lui Dinamo. Dar dacă pe teren au reușit să facă meciuri bune în primele runde ale returului, la nivel administrativ sunt multe probleme. Hristu Chiacu a fost exclus din lot după ce s-a revoltat împotriva conducerii. Ieri, și Dare Nibombe, fotbalist care în tur a jucat pentru gruparea de lângă București, dar care acum este legitimat la Poli Timișoara, a reclamat neplățile. Este vorba de aproximativ 20.000 de euro. „Am vorbit cu unii dintre foștii colegi, dar nu despre meci. Știu că au probleme cu banii, îmi pare rău pentru asta. Și mie trebuie să îmi plătească salariul pe cinci luni”, a declarat fotbalistul din Togo. Declarația lui relevă că a primit doar un singur salariu acolo, după șase luni petrecute la Otopeni.

Directorul general al clubului ilfovean, Mugur Porumbacu, a confirmat că așa stau lucrurile, dar spune că Nibombe are și el câteva datorii către fosta sa echipă. „Are și un memoriu depus pentru a-și primi restanțele, dar mai înainte de asta trebuie făcute niște socoteli. El a jucat pentru Otopeni în șase meciuri, în rest a fost mai mult plecat prin Togo sau în alte țări africane la echipa lui națională. Are datorii la noi, facturi de hotel, bilete de avion”, a răspuns oficialul Otopeniului.

Emoții cu Winston Parks

Atacantul costarican a suferit ieri o accidentare la genunchiul stâng, după ce s-a ciocnit la antrenament de fundașul Marian Cisovsky. După incident, Parks a plecat direct la vestiare, resimțind dureri. După un consult medical, doctorii echipei au stabilit că nu este ceva grav, ci doar o contuzie mai puternică.

Cobliș, în locul lui Baba

„Furat“ în iarnă practic din curtea lui Dinamo București II, portarul Andrei Cobliș, văzut ca urmaș al lui Pantilimon în poarta Timișoarei, a făcut ieri antrenament cu echipa mare. În consecință, al treilea goalkeeper al echipei, Răzvan Baba, s-a pregătit cu “satelitul” FC Timișoara II.

„Nu există vreun fel de contact“

Finanțatorul Marian Iancu a negat ieri posibilitatea unui transfer al portarului Costel Pantilimon la Șahtior Donețk, după ce a apărut zvonul că acesta ar fi dorit de Mircea Lucescu din vară în Ucraina. “Nu am fost contactați nici oficial, nici neoficial. În acest moment nu există nicio ofertă”, a declarat Iancu.

Alexa nu crede în convocare

Căpitanul Timișoarei nu se așteaptă să fie chemat de Piturcă pentru meciul cu Serbia, în ciuda faptului că este un jucător exponențial pentru Poli, echipă care, cu el pe teren, câștigă în medie cu 0,75 puncte mai mult la fiecare joc. “Din punctul meu de vedere, am unele speranțe, dar îmi e greu să cred că va veni telegrama”, a precizat ieri Alexa.

Tender: „Ar fi fost o onoare”

Omul de afaceri a declarat într-un interviu pentru www.prosport.ro că i-ar fi plăcut să preia complet echipa de pe Bega. “Timișoara este orașul meu de suflet, orașul în care mi-am petrecut cei mai frumoși ani din viață. Ar fi fost o onoare pentru mine să pot prelua echipa de fotbal, însă nu s-a realizat”, a spus Ovidiu Tender.

71 de partide a jucat Nibombe în prima ligă din Belgia, unde a fost legitimat la Mons și Louviere

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele