Neagoe:** „Am înscris 12 goluri în ultimele 3 meciuri! Suntem aproape de ce ne dorim!”

Redactor:
Cosmin Boghiu
Neagoe:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Eugen Neagoe a declarat, vineri seară, că
Universitatea Craiova a fost superioară la toate capitolele în
meciul cu Universitatea Cluj, câștigat cu scorul de 3-0, în etapa a
X-a a Ligii I, și a dedicat victoria publicului craiovean.

„Am făcut un partidă reușită. Suntem aproape de ceea ce
ne dorim. Am fost superiori la toate capitolele și am fost împinși
de la spate de un public minunat căruia îi dedicăm victoria. Nu
i-am lăsat pe adversari, i-am presat tot timpul. Așa trebuie tratat
fiecare meci. Ne bucurăm că am marcat 12 goluri în ultimele trei
meciuri însă cred că acesta a fost cel mai reușit. Săptămâna
viitoare vom pleca într-un minicantonament la Constanța”
,
a declarat Neagoe.

Atacantul Mihai Dina, autorul primului gol, este bucuros „că a
spart gheața”: „A fost o victorie frumoasă și ne pare rău
că se întrerupe campionatul, cred că suntem pe val, ne dorim să o
luăm pas cu pas și cu siguranță vom urca mult mai mult în
clasament”.

Valentin Iliev a dedicat golul marcat fratelui săi, dar și
fanilor „absolut fantastici”. „Îmi pare rău că nu voi putea
juca în meciul de la Brașov (n.r. – Iliev va fi suspendat pentru
cumul de cartonașe). Nu contează că sunt golgheterul echipei,
important e să câștigăm orice meci de acum înainte”
, a
adăugat Iliev.

Patronul Adrian Mititelu a afirmat că nu se aștepta ca echipa să
ajungă într-un timp atât de scurt la un nivel bun. „Jocul
echipei merge din ce în ce mai bine și cu siguranță vor veni
victoriile în continuare. Am avut și am încredere în această
generație și sunt sigur că va reuși să câștige un trofeu. Nu am
avut emoții decât la începutul jocului”
, a menționat
Mititelu.

Formația Universitatea Craiova a învins, vineri, pe teren
propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Universitatea Cluj, într-un
meci contând pentru etapa a X-a a Ligii I. Golurile au fost marcate
de Dina ‘6, Iliev ’11 și Wobay ’54.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…