„Ne-am făcut de râs”

„Ne-am făcut de râs
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce au luat șase puncte în primele două etape ale returului, „oțelarii” lui Petre Grigoraș au suportat ieri și primul duș rece al primăverii.

Gălățenii au produs surpriza neplăcută a etapei, pierzând acasă (1-2) cu o echipă virtual retrogradată, Gloria Buzău. „A fost circ! Nu avem scuze pentru acest rezultat dezastruos, ne-am făcut de râs!”, a spus Gabi Paraschiv. Președintele moldovenilor, Marius Stan, spune că fotbaliștii lui Grigoraș au fost avertizați de dificultatea meciului cu Buzăul. „Antrenorul le-a zis jucătorilor că va fi cea mai grea partidă din acest sezon. Dar, așa sunt fotbaliștii români, cu pitici pe creier, au crezut că au 3-0 numai la intrarea pe teren. Ne-am săturat ca lumea să ne dea șanse la Cupa UEFA, obiectivul nostru e clar: evitarea retrogradării”, a tunat Stan. Grigoraș și-a pus elevii la pământ: „Am fost varză în apărare. Felicit Buzăul, dar noi trebuie să ne trezim mai repede”.

„Dăm lovitura și la Dinamo”

Antrenorul secund al Buzăului, Ion Balaur, nu a rămas foarte surprins de succesul de ieri al echipei sale. „Deși noi am câștigat primul meci în 20 de etape la Galați, victoria noastră nu este chiar o surpriză. Gloria își va juca șansa până la capăt, vrem să facem baremul care să ne permită să mergem în liga secundă fără deficit de puncte. Obiectivul imediat este să dăm lovitura cu Dinamo”, a declarat Balaur.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele