Mureșan: „Am avut probleme în atac!** Pentru retur ar fi o soluție să jucăm și fără vârfuri”

CFR Cluj a încheiat cantonamentul din Turcia cu o victorie, scor 3-2, obținută miercuri în fața echipei bulgare Litex Loveci. Pentru CFR au marcat Peralta, Hora și Cadu (penalty), iar Litex a înscris prin Tom și Coreia. Iuliu Mureșan a declarat după meci că CFR a avut probleme în atac, dar că ar fi o soluție ca Minteuan să joace și fără vârfuri
Mureșan: "Am avut probleme în atac!** Pentru retur ar fi o soluție să jucăm și fără vârfuri"

CFR Cluj a încheiat cantonamentul din Turcia cu o victorie, scor
3-2, obținută miercuri în fața echipei bulgare Litex Loveci. Pentru
CFR au marcat Peralta, Hora și Cadu (penalty), iar Litex a înscris
prin Tom și Coreia. Iuliu Mureșan a declarat după meci că CFR a
avut probleme în atac, dar că ar fi o soluție ca Minteuan să joace
și fără vârfuri

„Litex a fost peste așteptările mele, cu jucători buni,
tehnici, dar nici noi n-am fost mai prejos. Am condus tot timpul și
am învins datorită dăruirii și atitudinii. Sper ca în retur să fim
mult mai buni și să urcăm în clasament. Azi am avut probleme în
atac, Cristi Bud a jucat pe final, dar ceea ce contează e că am
învins. Pasăm bine, e îmbucurător. Sper ca în prima etapă să joace
Kapetanos, dar e o soluție să jucăm și fără vîrfuri, pentru că avem
jucători de viteză care să dea gol”
, a zis Mureșan la Digi
Sport

CFR Cluj
– Litex Loveci, scor 3-2, într-un meci de
pregătire

În minutele de prelungire ale partidei, Cadu a fost eliminat pentru
că a lovit mingea după fluierul arbitrului și a primit al doilea
cartonaș galben.

Antrenoul Alin Minteuan a trimis pe teren următorii jucători: Mincă
– Panin, Cadu, Rada, Edimar – E. Kone, Kivuvu, Peralta, Nicoară –
De Zerbi, Batin. După pauză, au mai intrat E. Dică, Bud, Hora și
Bastos.

Lotul clujenlor va reveni în țară vineri, urmând ca de luni să-și
reia pregătirea pe plan local. CFR va disputa un ultim meci amical
sâmbătă, 19 februarie, pe teren propriu, în compania echipei din
Liga a II-a, FC Bihor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
BREAKING | A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania