Munteanu: „Porumboiu e un mare mincinos!”

Munteanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La aproape o lună de la meciul cu Steaua, în urma căruia Dorinel Munteanu a fost demis de la Vaslui, fostul internațional a rupt tăcerea. El l-a desființat pe Adrian Porumboiu pentru acuzele pe care acesta i le-a adus, considerând că multe dintre ele sunt invenții.

E adevărat că ai lipsit de la două antrenamente înaintea partidei cu Steaua?

Nu. După jocul de la Craiova am plecat la Bocșa pentru a mă întâlni cu soția și fetița mea. Echipa nu a avut antrenament luni. În aceeași zi, după-amiaza, am fost la Vaslui. Am venit cu avionul de la Timișoara la Iași. Nu m-am întâlnit cu Aurel Marinescu, așa cum s-a scris. Ceea ce fac în timpul liber e treaba mea. Nu suntem la Poliție, să dau raportul cuiva!

V-ați despărțit amiabil?

Când mi-am reziliat contractul cu FC Vaslui am primit tot ceea ce scria acolo, mai puțin bonusurile de la meciurile cu Timișoara și Dinamo, jocuri pe care le-am câștigat cu echipa. Asta mi s-a părut ceva josnic. Să ți se ia din munca ta.

Nu ai cerut explicații?

Mi s-a spus că obiectivul nu este îndeplinit și acei bani trebuie opriți. Nu numai mie mi s-au luat banii respectivi, ci și jucătorilor. Mi s-a părut mai mult decât ciudat acest lucru, pentru că mai erau opt etape de jucat și puteam să ne atingem obiectivul. Cred că domnul Porumboiu nu a vrut cu adevărat să meargă cu Vasluiul în Europa.

Vei primi bani și în 2009?

Invenții. Despre 2009 nici nu s-a discutat vreodatã. Mi s-a spus că, dacă vreau să mai iau bani din contract, nu trebuie să semnez cu vreo echipă în acest sezon. Nu mi-am primit salariul pe ultimele trei luni, dar lui Adrian Porumboiu îi place să arunce în fața presei sume de sute de mii de euro ca să dea bine.

Ai plătit vreo datorie către statul german?

Am văzut și eu intoxicările pe care le-a scris presa în ultimele zile. Domnul Porumboiu a lansat această variantă ca să mă denigreze, dar nu am avut și nici nu am vreo datorie la statul german. Ceea ce spune sunt povești de adormit copiii.

Salariu de 158.000 de euro pe an

Care a fost salariul tău la Vaslui?

158.000 de euro pe sezon. S-a spus cã aveam un salariu de 300.000 de euro pe an, dar nu e adevărat. Cel puțin zece antrenori din Liga I aveau salarii la fel ca mine, așa că suma nu mi s-a părut ieșită din comun, mai ales că eu am fost și jucător la Vaslui.

Cine e vinovat pentru ratarea obiectivului?

Chiar dacă a fost un mare arbitru, cred că domnul Porumboiu mai are de învățat de la mulți președinți de club. El, ca patron, trebuie să-și susțină echipa sută la sută și să creadă în ea. Dânsul nu a crezut în noi.

Bălace, Frunză și Sabou au fost blat cu Steaua?

Sunt trei dintre cei mai buni jucători ai Vasluiului. Faptul că au fost reprimiți la echipă după câteva zile dupã ce au fost trimiși la echipa a doua demonstrează multe. Adrian Porumboiu crede că toată lumea este proastă și poate păcăli opinia publică la nesfârșit. S-a înșelat amarnic și va pierde mult pe treaba asta.

Dar a fost ceva necurat la acel meci?



De cele mai multe ori, patronul Vasluiului spune presei ziua ce visează noaptea. Este ceva incredibil! Dacă era să mă iau după domnul Adrian Porumboiu, care la aproape fiecare meci spunea că 3-4 jucători au fost blat, nu ajungeam să realizez rezultatele pe care le-am avut până atunci. Cât am fost eu la Vaslui, echipa a jucat numai pe teren. A luat toate punctele muncit.

„A vrut să-mi denigreze numele“

Primele mari de la meciul cu Steaua veneau de la Cluj?

Mesajul meu a fost întotdeauna sã jucăm corect. Nu am auzit înainte de meci că ar fi venit prime din altă parte. Chiar nu știu…

Ai mai vorbit cu Porumboiu de la acel meci?

Cu cine? Doamne ferește! Nu-mi face nicio plăcere să vorbesc cu astfel de oameni care aduc în fața opiniei publice numai minciuni și neadevăruri. M-am abținut mult timp să mai ies prin presă, dar nu mai pot sta cu mâinile în sân atunci când numele meu este denigrat pe nedrept, numai pentru ca un anumit personaj sã iasă curat.

Ce-a fost la Comisie?

Absolut nimic. Mã așteptam la asta. S-a închis cazul din lipsã de probe. Păi nu eu trebuia să aduc probele. După meciul cu Steaua, președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat cã dacă domnul Adrian Porumboiu nu va aduce probe, va fi grav. Am crezut că se va judeca așa cum se face în toată lumea, dar m-am înșelat. Sunt scârbit.

Faci apel?

Nu știu dacă voi mai continua pe această cale. Probabil că mă voi adresa instanțelor civile.

Îți pare rău că ai fost demis de la Vaslui?

Îmi pare rău că am lăsat în urmă un colectiv unit, cu care am avut o colaborare respectabilă. Eu pot să demonstrez la orice oră că sunt curat. Acuzele domnului Adrian Porumboiu trebuie dovedite, altfel nu va fi de glumă. E rușinos ceea ce a fãcut. A intoxicat metodic presa ca să îmi strice reputația.

41 de puncte în 26 de etape a făcut FC Vaslui în acest campionat cu Dorinel Munteanu antrenor

"Porumboiu spune ziua ce visează noaptea. Este incredibil ce face!"

"Îi place să vorbească despre sute de mii de euro ca să dea bine"

"Crede că toată lumea este proastă și poate fi păcălită de el"

"La fiecare meci spunea că 3-4 jucători au fost blat"

"A intoxicat presa ca să îmi strice reputația. O să-l chem la tribunal"

Dorinel Munteanu

Porumboiu: „Bate câmpii“

Adrian Porumboiu crede că Dorinel Munteanu a trădat clubul vasluian susținând că vrea să strice imaginea acestei echipe.

„Dorinel Munteanu bate câmpii la tot ceea ce spune. Să stea liniștit, că își va primi toți banii! Cred că este speriat după ce clubul a făcut o notificare către LPF prin care el ar putea să piardă banii din contract, dacă nu încetează să-i mai sune pe jucătorii Vasluiului și să denigreze imaginea clubului. Nu înțeleg de ce tot ne înjură pe unde apucă, mai ales că el a fost direct răspunzător pentru rezultatele echipei din ultima vreme”, a spus Porumboiu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele