Multinaționala de la Timișoara!** Uhrin scoate românii din echipă

Redactor:
Radu Faur
Multinaționala de la Timișoara!** Uhrin scoate românii din echipă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Formula autohtonă folosită la Timișoara o bună parte a turului
este pe cale de a fi înlocuită cu o multinațională, asemănătoare cu
echipa utilizată de Uhrin în primul său mandat la Poli. În ultimul
amical, 0-2 cu Lech Poznan, Poli a avut în primul unsprezece șapte
străini din șapte țări diferite!

În prima jumătate a acestui sezon, componența echipei alb-violete a
surprins în dese rânduri prin faptul că românii s-au impus în fața
fotbaliștilor străini. Situația a culminat în etapa a șasea, când
Poli a remizat în deplasare, 1-1, cu Steaua. Vladimir Petrovic a
trimis atunci un prim unsprezece format numai din români.

După reinstalarea lui Uhrin, se poate spune că Poli devine iar o
grupare cosmopolită. Timișorenii au avut patru străini titulari în
meciul cu Bocs, cinci în partida cu Young Boys și șapte în jocul cu
Lech Poznan.Totodată, în turul sezonului 2008-2009, Uhrin a
folosit, cu mici excepții, cel puțin șase străini meci de meci în
primul unsprezece. În acea jumătate de campionat, Poli a început de
patru ori cu șapte străini pe teren, în următoarele meciuri: 1-1 în
deplasare cu FC Argeș, 1-5 la Mediaș, 3-1 la Craiova și 2-2 la
Galați.

Iancu: „E
o rotație a jucătorilor”

Președintele lui Poli, Marian Iancu, spune că formulele de echipă
folosite de Dusan Uhrin în aceste jocuri amicale nu sunt
asemănătoare cu cele standard, care vor apărea în retur. „Este doar
o rotație a jucătorilor, nu se pune problema ca străinii să fie
favorizați. La meciul următor se va juca probabil într-o altă
structură, pentru că sunt unii fotbaliști care au evoluat câte 90
de minute în ambele meciuri din Spania și trebuie să se odihnească,
dar și pentru că tuturor jucătorilor din lot trebuie să li se ofere
șansa de a juca”, a declarat Iancu.

În tur, cu Steaua, Poli a avut echipă numai din români. Acum,
cehul a jucat cu Poznan cu șapte străini de șapte naționalități

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen