Motivul real pentru care Edi Iordănescu a refuzat să antreneze FC Voluntari! EXCLUSIV

Motivul real pentru care Edi Iordănescu a refuzat să antreneze FC Voluntari! EXCLUSIV
  • Publicat:

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele s-a plâns în direct la Digi Sport că Anghel Iordănescu și Edi Iordănescu nu l-au ajutat deloc, deși stadionul din Voluntari îi poartă numele fostului selecționer. Edliul a susținut că Iordănescu jr., actualul tehnician al celor de la Gaz Metan, ar fi trebuit să preia banca formației ilfovene chiar și pentru un contract de un euro.

Motivul real pentru care Edi Iordănescu a refuzat să antreneze FC Voluntari

Florentin Pandele nu a dorit să spună ce l-a determinat pe Edi Iordănescu să nu accepte postul de antrenor la FC Voluntari, iar ProSport a aflat că între cele două părți au existat mai multe runde de negocieri, în trecut, dar de fiecare dată tehnicianul nu a fost de acord cu proiectul pe care Pandele i-l propunea, existând o mare diferență între ofertă și cerințe, începând de la nivelul lotului și până la aspectul financiar.

Iordănescu e în prezent antrenorul celor de la Gaz Metan și a încheiat anul cu un succes, 1-0, în fața echipei lui Hagi, Viitorul. „Am făcut un an extraordinar, sezonul trecut am câştigat play-out-ul, iar acum nu am coborât niciodată sub locul 6 şi am depăşit multe borne: cea mai lungă serie cu victorii la rând, cea mai lungă serie de jocuri fără înfrângere, cel mai bun punctaj din istoria clubului în acest moment. Toate acestea le aparţin băieţilor. (n.r. – despre participarea în cupele europene) Ştiu că există o portiţă în sensul acesta, dar e foarte greu să mă duc aşa departe cu gândul. Trebuie luat pas cu pas, mai avem patru jocuri dificile în continuare, mai avem nevoie de puncte, mi-e teamă că dacă anul trecut 37-38 de puncte îţi asigurau prezenţa în play-off, anul acesta nu este sigur, deci mai avem nevoie de puncte. Dar închidem un an extraordinar din punct de vedere profesional”, a declarat Iordănescu.

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani