MM e pregătit pentru furtună:** „Gigi are tot dreptul să facă orice schimbare vrea”

MM e pregătit pentru furtună:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul Stelei, Mihai Stoica, a explicat gestul spășit făcut
de el și de jucătorii roș-albaștri în fața suporterilor, după care
a precizat că este de acord ca Gigi Becali să ia anumite măsuri la
echipă:

„Am îngenuncheat în fața suporterilor pentru că doar atât
puteam să facem pentru acești 6.000 de oameni care au îndurat
condiții meteo mai mult decât potrivnice. Patronul are dreptul să
ia orice măsură dorește, să facă orice schimbare vrea. Vom vedea în
zilele următoare ce se va întâmpla. Eu trebuie să mă duc acum să
îmi bag cartela SIM în alt telefon, deoarece pe al meu l-am spart
după golul doi al brașovenilor”
, a spus MIhai Stoica la
Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire

Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri

Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...

Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Stăpânii de pisici sau câini au interzis. Sunt amenzi uriașe pentru toți proprietarii

Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj

De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto

Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×