„Mitică” estimează încasări foarte mari pentru cluburi

  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu o săptămână, Dumitru Dragomir a participat la Londra la întrunirea ligilor profesioniste de fotbal din Europa. Cu această ocazie, a ridicat problema caselor de pariuri, care vor fi obligate să plătească cluburilor o cotă parte din încasări.

Președintele LPF s-a întors foarte bine dispus din Anglia, după lucrările congresului la care a luat parte. Astfel, conform lui Dragomir, în maximum cinci ani, casele de pariuri care cuprind în program meciurile din Liga I vor fi obligate să plătească pentru acest lucru. „Estimez că suma strânsă astfel se va ridica la 10 milioane de euro anual“, afirmă președintele Ligii. Acești bani vor fi împărțiți cluburilor după modelul drepturilor TV. Suma va fi strânsă din toată Europa, nu numai de la casele de pariuri prezente în România.

Totul pleacă de la Mitică

„Chiar eu am ridicat această problemă. Uniunea Europeană va supraveghea punerea în practică a acestui drept al cluburilor. Nu numai cluburile din România se află în această situație. Ligile din mai multe țări solicită ca agențiile de pariuri să plătească pentru a folosi meciurile în programele lor de pariuri. Așa e normal“, a spus Dragomir.

Șeful LPF susține și că reprezentanții ligilor din celelalte țări au apreciat promulgarea în România a legii împotriva huliganismului, mulți afirmând că vor încerca impunerea unei regle-mentări similare în țările lor.

"S-a apreciat pozitiv faptul că, în România, președintele Ligii este și om politic. Asta ajută ca politicul să vină mai aproape de fotbal. Să-l ajute"
– Dumitru Dragomir, președinte LPF

Pe aceeași temă
E vestea momentului în showbiz! Monica Gabor a 'rupt-o' cu Mr Pink

Sfaturi pentru călătorii de pe Autostrada Soarelui: Opriţi la benzinării doar în caz de necesitate!

O primă mare surpiză la Jocurile Olimpice. Ecuadorul cucereşte a doua medalie de aur din istoria prin Richard Carapaz

„Nu ai cum să-i înlocuiești pe ei patru”. Gigi Becali, anunț despre jucătorii care nu vor mai ieși din primul 11 al FCSB

Dacă ai această grupă de sânge, atragi țânțarii ca un magnet

Alex Velea, dezvăluiri-șoc despre Fulgy:

Tragedia care cutremură România! S-a sinucis după ce a aflat că urma să fie concediat

A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă

Anunț tulburător: Campania de vaccinare a fost un eşec. Cei vaccinaţi îşi pot pierde..

Marele EXPERIMENT de a crea o rasă superioară. TINERELE pure care au lucrat la el. ''Aveam zilnic în program...''

Lumea, condamnată? Top 5 scenarii de coșmar care au cele mai mari șanse să se întâmple

Detaliul ascuns de la nunta secretă a Simonei Halep! Hore și voie bună în curtea din Izvorani IMAGINI EXCLUSIVE din dronă

ATENȚIE! Un nou virus a fost confirmat în București. Ce acțiuni s-au luat de urgență

Cătălin Măruţă a rămas mască! Nu-şi putea imagina asta. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat

Un dar otrăvit: Sute de mii de români vor avea pensii mai mici

Înfricoșător. De ce au început chinezii să poarte măști pe toată fața

Ghinion sau noroc? Momentul în care un Logan ia foc chiar lângă mașina de pompieri

Trei produse utile înainte de valul patru al pandemiei, disponibile la Lidl

Victorie importantă pentru Angelina Jolie în bătălia din dosarul său de divorţ cu Brad Pitt

BANCUL ZILEI – Un bărbat potent a luat o supradoză de Viagra

Ion Ţiriac nu a venit la nunta secretă a Simonei Halep! Ce s-a întâmplat cu Gică Hagi

Revin lockdown-urile: O mare Capitală întră din nou în lockdown după un număr record de infectări de COVID

A mers la magazine de haine - Zara, H/M - și a intrat în cabinele de probă. A descoperit ceva incredibil

Alina Eremia s-a mutat la casă nouă. Primele imagini din locuința de lux a artistei: ”E absolut minunat” / VIDEO

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Adio, Volvo? Ce se întâmplă cu toate mașinile companiei

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!

FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani