Mitic și Moutinho, tot mai aproape de Copou!** Moutinho: „Venim împreună, suntem în aceeași barcă”

Mitic și Moutinho, tot mai aproape de Copou!** Moutinho:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSMS Iași este pe cale să realizeze primele transferuri ale iernii. Declarați liberi de contract de către LPF în această săptămână, sârbul Milan Mitic și portughezul Hugo Moutinho s-au înțeles într-o primă fază cu oficialii din Copou, iar săptămâna viitoare sunt așteptați la Iași. Singura piedică în calea venirii celor doi în Copou o poate pune gruparea din Turnu Severin, care îi poate încurca pe cei doi jucători în cazul în care va face apel la decizia Ligii.
Mitic spune că sunt șanse mari să vină la CSMS, dar admite că încă nu s-a înțeles sută la sută cu conducerea clubului din Copou.

„Liga m-a declarat liber de contract, dar în termen de cinci zile clubul din Severin poate face apel, de aceea nu pot pleca la o altă echipă. Dacă nu va face apel, sunt șanse mari să vin la Iași. Am avut discuții cu președintele Florin Prunea, ne-am înțeles într-o mare măsură, dar nu poți fi sigur de nimic până nu e sută la sută. Eu sper să ne înțelegem și miercuri sau joi să ajung la Iași”, a declarat Mitic. Fotbalistul sârb spune că ar fi plecat de la Severin chiar dacă ar fi încasat toate drepturile financiare restante.

„Cei de acolo au spus că mi-au oferit toți banii pentru a rămâne, dar nu este adevărat. Sunt minciuni. Oricum, chiar dacă primeam toți banii pe care trebuia să-i iau, tot intenționam să plec”, a adăugat Milan Mitic.

Moutinho: „Vin împreună cu Mitic”

Și Moutinho susține că a ajuns la un acord de principiu cu președintele Iașiului, Florin Prunea și speră să ajungă săptămâna viitoare în Copou.
„Miercuri am primit decizia de la Ligă, dar trebuie să aștept cinci zile. Dacă Severinul nu va face apel, sunt șanse mari să vin la Iași. Am avut discuții cu președintele Florin Prunea și am ajuns la o înțelegere într-o mare măsură. Sper să vin săptămâna viitoare împreună cu Mitic. Suntem acum în aceeași barcă și vrem să continuăm amândoi cu Iașiul”, a spus Moutinho, care a ales CSMS-ul în dauna Timișoarei: „Am primit o ofertă și de la Timișoara, din liga a doua, dar proiectul de la Iași este mult mai bun. Sunt sigur că vom scăpa de la retrogradare”.

CS Turnu Severin a anunțat pe site-ul official că jucătorii Milan Mitic, Hugo Moutinho, Alex Neacșa și Marius Bălău nu mai fac parte din lot, întrucât nu au acceptat oferta clubului de a continua împreună.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen