MINUNEA**, MAKING OF

MINUNEA**, MAKING OF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasluiul își consumă cu maturitate satisfacția de a fi lider. O
zi petrecută printre Lăcătuș și ai lui ți se pare egală cu cea
dinaintea ei, chiar dacă nu ai termen de comparație. Din viscerele
Moldovei ni se transmite însă mesajul că acolo se pregătește un nou
Urziceni.

Primul sosește Mike. Fotbalistul din Zimbabwe zâmbește larg, de
parcă ar fi aflat că Tupac încă trăiește. „Hai să vorbim în
engleză! Cunoște româna, da’ e mai ușor engleza”, deschide dialogul
atleticul atacant al Vasluiului, aranjând fesul lui Catlyn, fiica
sa, după care privește spre Sandra, rezervat și cumva severa sa
soție. Urmează prima destăinuire: „Nu am mai fost lider până acum
cu nicio echipă la care am jucat. Mă simt excelent, dar stai, că
încă nu am realizat nimic…”. „Dar lăsați senzația că puteți
realiza!”, vine provocarea reporterului. Mike evită cuvântul
„campion”, parcă pentru a nu strica o vrajă: „Da! Avem o șansă
reală. Suntem la același nivel cu Steaua, cu Dinamo, cu CFR, cu
Timișoara sau cu Urziceni. Totul e posibil cu Lăcătuș!”.

Foarte
tare, frate!

Liftul din sediul clubului vasluian emite un bip care arată că
vom avea încă un partener de discuție. Apare Wesley. Cei doi lideri
se salută pumn în pumn, ca-n Bronx, după care Temwanjera întreabă:
„Iuri unde e?”, Iuri fiind puștiul brazilianului. „Iuri nimic,
frate!”, răspunde Wesley râzând. Apelativul „frate” îi place la
nebunie. Îl pune în orice propoziție, orice frază a lui fiind un
amestec de română, spaniolă și portugheză care, în mod
inexplicabil, e totuși foarte inteligibil. Ne lămurește apoi, în
glumă, despre cum folosește limba română: „Io vorbește numai când
vrea roman!”.

Temwanjera: „În Europa e rasism”

Ieșim din club cu Mike purtând-o în brațe pe Catlyn și întrebând
peste umăr: „Unde vrei ducem you? Vaslui oraș mic. Doar magazine”.
Reporterul răspunde că e ok ca ei să facă tot ce făceau oricum după
antrenamentul de dimineață. Cinci minute mai târziu, în centru, pe
stradă, Mike continuă discuția, în timp ce Wesley vorbește, retras,
la telefon: „Înainte de Lacatuș pierdusem atitudine. Laca, cel mai
bun antrenor ce am avut în Romania eu”. Ne dăm astfel seama că
totul se învârte acum la Vaslui în jurul lui Lăcătuș și al celor
opt victorii pe linie reușite de la venirea acestuia. „Ce nu-mi
place în România? Zic ce nu-mi place în Europa. Rasism!”, mai spune
Temwanjera, după care intră într-un Orange Shop și rămânem cu
Wesley.

„Sparg la voi!” și „Ce faci, frate?”

Un vasluian la vreo 50 de ani se oprește în spatele
brazilianului și, fiind ușor cherchelit, răcnește: „Bravo, bă! Să
bateți Steaua cu 3-0! Hai Vasluiu’!”. Wesley zâmbește și nu pare
deloc stânjenit: „Da, frate! Vaslui tare, frate!”. Îl întrebăm de
obiectivele echipei, dat fiind că, la modul declarativ, liderii din
Vaslui susțin că rămân la scopul de a prinde un loc de Europa
League. Răspunde un pic înverșunat: „Lacatus poate zice de obiectiv
ăsta, da’ Wesley nu venit aici pentru loc trei, loc patru. De când
venit, loc prim vreu, nu segundo!”. Ne lămurește astfel care-i sunt
ambițiile. Ne precizează apoi și el de ce e Vasluiul pe primul loc:
„Laca… Cum se zice? Lacatus ne-a unit! Lacatus are filosofie bun:
pe teren tare. Zice: ‘Sparg pe voi!’. După teren, zice: ‘Ce faci,
frate?'”. Mergem apoi acasă la el pentru o întâlnire cu micul Iuri.
Una scurtă, pentru că urmează întâlnirea cu Lăcătuș. La Vaslui
viața e la fel ca înainte de urcarea pe prima poziție. Simți însă
lesne că s-a schimbat ceva: toată lumea știe că poate mai mult.


„BUBU” ȘI „NENEA
BORCEA”

Adrian Porumboiu s-a decis să nu mai comunice cu presa de sport.
Oricum, s-a detașat mult și de echipă, cu Marius Lăcătuș discutând
prima dată miercuri, după meciul cu CFR.

La originea retragerii lui Porumboiu din viața publică a Ligii I
stă, conform apropiaților, revelația că se lăsase prea mult târât
în scandalurile televizate ale fotbalului din Liga I. „Ni s-a
destăinuit că, într-o seară, nepotul său i-a spus soției sale:
‘Uite, mamaie, bubu iar se ceartă cu nenea Borcea la televizor!’.
Când a auzit asta, a stabilit imediat să nu mai dea interviuri nici
la TV și nici în ziare”, ne-a dezvăluit unul dintre colaboratorii
patronului de la FC Vaslui. Oricum, Porumboiu are tot mai mult de
lucru cu firmele sale, dat fiind faptul că este în acest moment cel
mai mare producător privat de grâu din Europa. La clubul de fotbal
a organizat o structură de conducere care se ocupă de problemele
echipei, astfel că devine din ce în ce mai mult doar un simplu
spectator la meciuri. „Dacă vreți, vorbim de agricultură, de
fabrica mea de ulei, care e cea mai modernă din România. De fotbal
nu mai vreau să mai vorbesc, pentru că sunt mult mai câștigat
așa”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele