Mihai Roman a refuzat Saint-Etienne ca să joace la Rapid! „Atmosfera din Giulești e senzațională!”

Mihai Roman a refuzat Saint-Etienne ca să joace la Rapid!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Faptul că Mihai Roman (foto) urmează să îmbrace tricoul vișiniu
din sezonul viitor a devenit o certitudine. Ceea ce nu se știe însă
este că fotbalistul a decis să aleagă Giuleștiul în detrimentul
francezilor de la Saint-Etienne!
Mijlocașul originar din Putna a fost la un pas să ajungă în Ligue
1, la Saint-Etienne, francezii fiind dornici să-l aconteze pe
fotbalistul în vârstă de 26 de ani. Asta după ce Poli Timișoara și
Steaua și-au manifestat în mod public interesul pentru jucător.
Decis să se transfere în străinătate, Roman s-a răzgândit după ce a
aflat de venirea lui Dinu Gheorghe la Rapid.

Dinu
Gheorghe, coproprietar al lui Roman?

Surse din cadrul clubului au dezvăluit că Roman a refuzat Franța
pentru cel puțin un sezon în Giulești și pentru a fi mai aproape de
familie. De asemenea, mijlocașul și-a dorit să continue colaborarea
cu Dinu Gheorghe, care, conform unor surse din cadrul clubului,
deține 25% din drepturile federative ale fotbalistului.
Contactat de ProSport, Roman a declarat că este pregătit pentru un
eventual transfer în Giulești. „Știu de o ofertă din Franța, însă
eu îmi doresc să continui în Liga I, cel puțin pentru moment. Dacă
plec la Rapid? Ce pot să spun? În Giulești, ca fotbalist trăiești o
senzație superbă, fanii creează o atmosferă incendiară, iar echipa
este una dintre cele mai puternice din țară”, a declarat Mihai
Roman.

„Toată lumea cunoaște atmosfera senzațională de la
Rapid. Nu aș refuza un transfer în Giulești”

Mihai Roman, mijlocaș FC Brașov

Matei, în atenția Rapidului
Puștiul de la Farul Constanța, Cosmin Matei (19 ani), se află în
vizorul giuleștenilor, care doresc să-l transfere pentru noul
sezon. Rapidiștii vor să profite de criza financiară prin care
trece gruparea constănțeană și să-l aducă pe internaționalul de
juniori în București. De serviciile lui Matei s-au interesat și
Internațional Curtea de Argeș, dar și o echipă din străinătate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…