MetaMorfoza

Redactor:
Catalin Anton
MetaMorfoza
  • Publicat:

Vine meciul cu Unirea Urziceni, iar un dialog cu Mihai Stoica, fostul manager al clubului roș-albastru, este binevenit. Însă s-au scris atâtea despre MM și plecarea lui intempestivă de la Steaua, încât parcă și lui îi este lehamite.

Acceptă să vorbească cu câteva zile înainte de meci, dar pune două condiții. Prima e ca răspunsurile la întrebări să le dea prin mail, iar a doua – să fie respectat faptul că echipa pentru care lucrează acum, Unirea Urziceni, e principala lui preocupare. Adică nu poate vorbi de Steaua mai mult decât de Urziceni. Dar aici interesul public primează. În decurs de un an și jumătate, prioritățile lui MM s-au schimbat. Și e normal să gândească așa. Nu-i place să pice în ridicol.

„Nu iubesc ziariștii“

Nu vă așteptați ca Mihai Stoica să-i desființeze pe Gigi Becali, pe Argăseală, pe Oli… A evitat să răspundă la unele întrebări. Este posibil ca în sinea lui să nu-i fi iertat niciodată pe foștii colaboratori. Războaiele de acest gen au fost purtate la timpul lor. Mihai Stoica e acum mult mai liniștit, la o echipă liniștită, pe care nimeni nu pare să o bage în seamă, dar care a făcut până acum cea mai frumoasă figură în actuala ediție de campionat.

E oare o percepție greșită? „Spre deosebire de alte persoane din fotbal, care, din dorința de a-și cultiva imaginea, devin sclavii presei, pe mine m-a interesat doar să-mi respect meseria. Eu iubesc jucătorii și colaboratorii care încearcă mereu să dea 100%. Nu iubesc ziariștii, cu atât mai puțin pe cei care inventează. Din cauza asta, cât timp am fost la Steaua, percepția era alta. Era imposibil să aperi clubul, jucătorii când erau atacați și în același timp să ai o relație foarte bună cu ziariștii. Așa s-a ajuns ca imaginea mea în presă să aibă de suferit”, este răspunsul integral al lui Mihai Stoica, președintele Unirii Urziceni.

„Exclus la Steaua!”

Fostul manager al roș-albaștrilor are emoții atunci când trece prin fața stadionului din Ghencea.

Ce sentimente aveți în preajma meciului Steaua – Unirea?
E normal să am emoții, dar nu chiar ca la partida din tur. Primul meci (scor 1-0 pentru Unirea) după plecarea mea din Ghencea a fost unul cu totul și cu totul special.

A fost greu să treceți de la conducerea unui club de notorietate la unul mult mai mic?
Perioada de acomodare a fost extrem de scurtă, pentru că am beneficiat de sprijinul necondiționat al patronului și de o colaborare excelentă cu Dan Petrescu, iar băieții pe care i-am găsit au fost aleși pe aceleași criterii pe care le-am folosit și eu în toată cariera. Am acumulat destulă experiență pentru ca să mă „restartez” relativ ușor.

Steaua?
Reprezintă tot ce își poate dori un jucător, antrenor sau conducător în România. Am învățat multe, dar sunt și mândru de ce am realizat acolo. Și acum, când îmi vizitez părinții care locuiesc în Ghencea, am emoții când trec prin fața stadionului și îmi văd de la depărtare fostul birou. A fost un „dream job” pentru mine.

Este posibilă o revenire la Steaua, chiar împreună cu Dan Petrescu?
E pură invenție. Este exclus, cel puțin în ceea ce mă privește.

Toți străinii care au fost la Steaua au avut cuvinte frumoase la adresa lui Mihai Stoica… Mai ești legat de ei?
Deloc. Cu Carlos (n.r. – foto) am vorbit doar o dată anul trecut, cu Andrey niciodată. Doar Elton m-a sunat acum vreo lună.

Dar cu Olăroiu?

N-am mai vorbit deloc, deși cred că am fi avut multe să ne spunem. Acum nu mai e cazul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…