Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Marian Iancu: „A fost un meci curat, între două echipe curate”

Marian Iancu: „A fost un meci curat, între două echipe curate”

Poli Timișoara a câștigat meciul cu Gaz Metan și rămâne în urmărirea Oțelului Galați. Echipa de pe Bega rămâne neînvinsă în acest campionat, iar Dușan Uhrin revine cu o victorie în noul mandat. Marian Iancu s-a declarat mulțumit de prestația echipei pe care o conduce. "De nenumărate ori am revenit după ce am fost conduși, iar lucrul acesta îmi dă mari speranțe. Mi-a fost ciudă la 0-1, dar echipa a revenit. Rămânem invincibili, dar nu ăsta e obiectivul, ci cât mai multe puncte. A fost un meci curat, între două echipe curate. Primul meci al etapei nu s-a jucat, că așa au vrut unii și au câștigat alții, al doilea meci a fost stricat de cel mai slab arbitru din Liga 1, iar astăzi Dinamo cu Sportul, ce poți să pățești mai rău decât să ai un gol anulat și să nu ai un penalty acordat?", a spus Marian Iancu la Gsp TV. Oficialul lui Poli l-a luat în colimator pe fundașul Unirii Urziceni Toșca, despre care spune că a făcut greșeli ca în Divizia Onoare. "Nici la Divizia Onoare nu se întamplă așa ceva. Toșca nu știa ce se întâmplă cu el pe teren. Nu știa că are adversar în spate. La Sportul au fost azi pe teren jucători de divizia a 5-a", a mai spus Marian Iancu. Iancu a declarat ca duminică va fi fanul Craiovei: "Mi-aș dori să bată Craiova. Nu ascund că am interese. Nu va fi un meci ușor-Mâine sunt fanul Universității. Steaua trebuie să arate ca investiția patronului nu a fost degeaba. Vor fi foarte determinați."
Marian Iancu: "A fost un meci curat, între două echipe curate"

Poli Timișoara a câștigat meciul cu Gaz Metan și rămâne în
urmărirea Oțelului Galați. Echipa de pe Bega rămâne neînvinsă în
acest campionat, iar Dușan Uhrin revine cu o victorie în noul
mandat. Marian Iancu s-a declarat mulțumit de prestația echipei pe
care o conduce.

„De nenumărate ori am revenit după ce am fost conduși, iar lucrul
acesta îmi dă mari speranțe. Mi-a fost ciudă la 0-1, dar echipa a
revenit. Rămânem invincibili, dar nu ăsta e obiectivul, ci cât mai
multe puncte.

A fost un meci curat, între două echipe curate. Primul meci al
etapei nu s-a jucat, că așa au vrut unii și au câștigat alții, al
doilea meci a fost stricat de cel mai slab arbitru din Liga 1, iar
astăzi Dinamo cu Sportul, ce poți să pățești mai rău decât să ai un
gol anulat și să nu ai un penalty acordat?”, a spus Marian
Iancu la Gsp TV.

Oficialul lui Poli l-a luat în colimator pe fundașul Unirii
Urziceni Toșca, despre care spune că a făcut greșeli ca în Divizia
Onoare la meciul Rapid-Unirea Urziceni, scor 1-0.

„Nici la Divizia Onoare nu se întamplă așa ceva. Toșca nu
știa ce se întâmplă cu el pe teren. Nu știa că are adversar în
spate. La Sportul au fost azi pe teren jucători de divizia a
5-a”
, a mai spus Marian Iancu.

Iancu a declarat ca duminică va fi fanul Craiovei:
„Mi-aș dori să bată Craiova. Nu ascund că am interese. Nu
va fi un meci ușor. Mâine sunt fanul Universității. Steaua trebuie
să arate că investiția patronului nu a fost degeaba. Vor fi foarte
determinați.”

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Cum ar fi manipulat cele 10 bănci valoarea ROBOR. Președintele Consiliului Concurenței: „Problemele se vor rezolva când intrăm în zona euro”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro