Mărgăritescu sau N’Doye?** „Știu că am concurență pe post! Mereu am avut!”

Mărgăritescu sau N'Doye?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Andrei Mărgăritescu, revenit în această iarnă la
Dinamo, după ce a evoluat în campionatul rus, la Terek Groznîi,
speră să demomstreze că merită să facă parte din primul 11:

„E bună atmosfera, dar ni s-a spus programul pe care îl
vom avea în cantonamentul din Poiana Brașov și s-a cam stricat.
Asta e, înțelegem, și sperăm să treacă cât mai repede această
perioadă pentru că e cea mai grea. Trebuie să fim pregătiți, pentru
că mai avem de recuperMărgăriteat. Știu că voi avea concurență pe
postul meu, mereu a fost. Toți ne dorim să jucăm dar cine o va face
nu știu. Sunt doar 11 jucători care intră pe teren din păcate.
Vreau să formăm un grup ca în anii trecuți și să fim
prieteni”
, a spus Mărgăritescu.

Lotul de jucători
prezenți luni la reunirea FC Dinamo:
Emilian Dolha,
Cristi Munteanu, Florin Matache, George Curcă (portari), Cosmin
Moți, Francisco Molinero, Lucian Goian, Zie Diabate, Cristian
Daminuță, Dragoș Grigore, Adrian Scarlatache, Cristian Pulhac,
Eugen Crăciun, Florin Acsinte, Bogdan Toc, Sergiu Oltean (fundași),
Andrei Mărgăritescu, Gabriel Torje, Cornel Predescu, Adrian
Cristea, Djakaridja Kone, Ousmane N’Doye, Ianis Zicu, Laurențiu
Rus, Gabriel Boștină, Georgian Păun (mijlocași), Andrei Cristea,
Marius Niculae, Claudiu Niculescu, Liviu Ganea, Florin Bratu,
Marius Alexe (atacanți).

În perioada 15-25 ianuarie, FC Dinamo va efectua un stagiu de
pregătire la Poiana Brașov, urmând ca în 28 ianuarie – 11 februarie
să plece în Antalya.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen