Mara: „Ne mulțumim cu un egal la Brașov”

Mijocașul Unirii Urziceni, Bogdan Mara, spune că abia așteaptă începutul noului sezon însă se teme de meciul din prima etapă cu FC Brașov, pe care îl consideră infernal. Mara s-ar mulțumi sâmbătă și cu un egal, tocmai pentru ca echipa să nu plece cu stângul în acest campionat. „Îl cunosc foarte bine pe Răzvan Lucescu și știu că meciul cu FC Brașov va fi extrem de greu. Și-au făcut acolo o super echipă, cu jucători pe care antrenorul îi cunoaște personal, experimentați atât în Liga I cât și în cupele europene. Noi mergem încrezători și cu obiectivul clar de a nu pierde. Sincer, m-aș mulțumi și cu un egal", spune mijlocașul Unirii. Referitor la planurile personale pentru noul sezon, jucătorul de 31 de ani sper
Mara: „Ne mulțumim cu un egal la Brașov"

Mijocașul Unirii Urziceni, Bogdan Mara, spune că abia așteaptă începutul noului sezon însă se teme de meciul din prima etapă cu FC Brașov, pe care îl consideră infernal. Mara s-ar mulțumi sâmbătă și cu un egal, tocmai pentru ca echipa să nu plece cu stângul în acest campionat.

„Îl cunosc foarte bine pe Răzvan Lucescu și știu că meciul cu FC Brașov va fi extrem de greu. Și-au făcut acolo o super echipă, cu jucători pe care antrenorul îi cunoaște personal, experimentați atât în Liga I cât și în cupele europene. Noi mergem încrezători și cu obiectivul clar de a nu pierde. Sincer, m-aș mulțumi și cu un egal”, spune mijlocașul Unirii.

Referitor la planurile personale pentru noul sezon, jucătorul de 31 de ani speră să marcheze cât mai multe goluri pentru Urziceni și să ajute la îndeplinirea obiectivului echipei, locul 6 la finalul campionatului 2008-2009.

„Va fi mai greu ca anul trecut pentru că adversarele noastre s-au întărit foarte mult, și mă refer aici și la echipe care au terminat sub noi gen Timișoara sau Vaslui. Noi vom aduna însă punct cu punct și vom face tot posibilul să ne autodepășim performanțele. Important este să fim sănătoși, pentru că și problemele de lot ne dau mari bătăi de cap”, a declarat Bogdan Mara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]